Delir și-o insulă pustie

O lume miniaturală hipnotizan­tă, cu norme sociale reinventate și protagoniști de-o șchioapă i-au a­dus, în 1983, lui William Gol­ding, premiul Nobel în literatură pentru ro­manul „Împăratul Muș­telor”. O po­veste cît un experi­ment psihologic, care începe ne­veridic cu pră­bu­șirea unui avion, în urma că­reia doar co­piii supra­viețuiesc.

Lumea pe care o imaginează Gol­ding are densitatea și tensiunea unui război autentic. Unul al caracterelor în formare, al na­turii umane care dictează imersiunea normelor, în care personajele principale, Ralph, întru­chiparea ordinei, și Jack, cu per­sonalitatea omului revoltat, năs­­cocesc legi de care să-și anine spe­ran­țele. Ca un contract social, rupt și peticit la nevoie, relațiile dintre copii evo­lu­ează sub im­pulsul in­stinctelor de bază și naște disensiuni care ajung pînă la di­vizarea grupului.

Pandora își alege reprezen­tări diferite sub umbra cărora să nască discordii. Întîi, presu­pu­ne­rea lui Jack, responsabilul pentru vî­nă­toa­re, că insula ar fi bîn­tuită de o creatură supranaturală, care îi sperie pe cîțiva dintre „su­bordonații” lui, îm­preună cu ca­re decide să se în­de­pă­rteze de grup și să-și ducă o viață în săl­băticie, cu apucături tribale și fe­țe pictate fără noimă. Apoi, delirul lui Simon, unul dintre băieți, care gă­sește în pădure capul unui mistreț despre care gîndește, halucinant, că i s-ar prezenta ca Îm­pă­ratul Muș­telor, creația simbolică a șederii lor pe insulă. Întocmai ca în basme, u­nele persona­je evoluează alături de obiecte pe care și le confecționează și în care își pun speranțele. Oche­la­rii lui Piggy sînt marca intelectului superior și a profunzimii per­so­na­ju­lui, în timp ce semnalul focului re­prezintă dorința bă­ie­ți­lor de a fi sal­vați.

Un tricotaj de moralitate și imo­ralitate, o luptă între norme și săl­bă­ticie, deseori asemănată cu gre­u­ta­tea păcatului originar. Trans­for­marea co­piilor evoluează progresiv, de la i­no­­cen­ța și teama de necunoscut a celor mici, pînă la setea de vînătoare și do­rințe tot mai întunecate, mai violen­te. Motivele biblice, implicite dar pre­zente pe tot parcursul a­cțiu­nii, a­sea­mănă pădurea și halucinația lui Si­mon cu Grădina Edenului și Îm­pă­ratul Muștelor cu în­tru­chi­pa­rea dia­bolică. Ca o pînză de păianjen ca­re se țe­se din nimic sub ochii citori­lor care îi ur­măresc ițele.

Livia RUSU