Cinematograful iubește

„Iată cum ar arăta portretul meu dacă ar trebui să mă prezint cititorilor cu un ochi străin, din afară:” – așa își începe actorul por­tretul, cînd, în debutul cărții sale, îți explică de ce s-a lăsat dat afară din ecran într-o clipă și prins între pagini. După ce-ți o­feră o trecere scurtă prin copilărie și a­do­les­cență, Ion Dichiseanu începe să con­stru­ias­că unul dintre cele două subiecte care, în paralel, dau sens micului său jurnal.

Ești pregătit, așadar, pentru numeroase plimbări pe platourile de filmare, în cinematografe, la festivaluri internaționale – toa­te învelite strîns într-un ambalaj de că­tre sistemul politic al vremii. Asemuită de Laurențiu Damian ca fiind „tipică, asemeni celei scenariului de film”, scriitura lui Ion Dichiseanu se scutură de formalități și, cu o naturalețe firească, povestește amănunțit întîmplări care mai de care mai controversate. El pare să fie un ziarist care își lasă si­ne­le pradă propriului interviu, întreaga sa carte fiind răspunsul unei singure în­tre­bări, pe care și-o adresează la început.

Artist, boem pînă în măduva firii, acto­rul își găsește răspunsurile într-un mare a­mes­tec sentimental. Toate deciziile sale par să graviteze, în final, în jurul tuturor femeilor de care s-a îndrăgostit, acestea toate pă­lind, însă, în fața uneia singure, Sara Montiel. Celebra divă spaniolă ajunge în viața lui Ion Dichiseanu la seratele unui festival in­ter­național de film și, mai apoi, își găsește dru­mul definitv către ea, urmîndu-l pe a­ces­ta în România.

Patosul, curajul și autenticitatea cu care românii își arată trăirile sînt factorii care șterg umbra comunismului din peisajul cinematografic în care plon­jează marea iubire a actorului. Aceasta nu dispare însă de tot, ajungînd, în cele din ur­mă, să scrie și deznodămîntul poveștii.

Deși ajungi să admiri naturalețea fie­că­rui erou al filmului, de-acum scris, nu reu­șeș­ti să înțelegi deloc supunerea acestora în fața trecerii timpului. Ce-ai să reușești să înțelegi, însă, cu siguranță, va fi siguranța că tuturor „le-a plăcut viața și au iubit-o cu a­ce­eași intensitate cu care au pășit pe scenă sau pe platourile de filmare”.