Călăuze cu gînduri macabre

Titlu: „Sînge de pasăre pe haine”
Autor: Liviu G. Stan
An: 2014
Editură: Humanitas
Gen: Ficțiune

Imaginaţia este uşa de scăpare atunci cînd, înlănţuiți de probleme, vrem să evadăm. Am deschis acea uşă, am plecat pe tărîmuri doar de noi ştiute şi ne-am întors la realitate în situaţii limită. Dar ce se întîmplă atunci cînd nu mai găsim drumul de ieşire din acest la­bi­rint al imaginilor fictive? Nu mai distin­gem realul de imaginar.

Asemeni unui schizofrenic asculti voci care nu sînt justificate, le crezi şi le urmezi sfa­tu­ri­­le. Aşa a facut şi copilul David Jarek, per­so­najul principal din „Sînge de pasăre pe haine”, care a de­venit dependent de pre­zen­ţa „băiatului-care-fuge-după-o-pasăre”. În peri­oada în care părinţii lui orbiţi de ură şi plic­ti­siţi de o res­pon­sabilitate atît de mare ca David, lumea celui mic s-a mutat într-o altă dimensiune.

Plecînd dintr-o Românie ce omoară spe­ran­ţe, soţii Jarek evadează „într-o Polonie a protestelor muncitoreşti” condusă de comu­niş­ti. Acolo s-au străduit să-şi facă un rost, dar au eşuat, iar viaţa copilului cu o ima­gi­na­ţie ieșită din comun a fost construită pe ruinele căsniciei părinţilor lui.

Bărbatul David, urmărit de dramele co­pi­­­lăriei, şi-a făcut studiile şi a părăsit Polonia pen­­tru România, dorind să dezlege misterul vie­ţii mamei sale, Irena, şi să facă un film des­­pre ea. A ajuns să cunoască violenţa ier­nii de pe pămîntul românesc şi atmosfera rece de pe străzile Brăilei.  Acest om se crede matur, dar împarte pumni şi sparge sticle în capul ori­cărei persoane care îl contrazice ori se caută pe sine pe străzi uitate de lume.

În primul său roman Liviu G. Stan i-a dăruit personajului David o viaţă colorată de cultură, iubire, dar şi un iad al imaginaţiei sale. Scena din filmul lui Ingmar Bergman, „Hour of the Wolf”, în care o flacară de chi­brit devine lună în bezna unei camere, susţine fur­tuna din interiorul personajului, la fel şi e­vocarea tabloului lui Zdzislaw Beskinski, pic­tor polonez, în care arătări suprarealiste călăuzesc fiinţa umană.

Raţiunea este adevăratul salvator, dar vine prea tîrziu. Pe David nu a reusit să-l salveze, chiar dacă acesta a izbutit să găsească ieşirea din labirintul născocit de o minte zdrun­ci­na­tă de personaje inexistente. Acest lucru nu i-a a­dus fericirea.

Însăşi viaţa sa este un sce­na­riu pen­tru un film care ne arată că toţi avem de­moni în noi, dar şi că ceea ce ne di­fe­ren­ţia­ză sînt amintirile din copilărie. Doar ele „mai pot respinge frica de moarte”.