Jocul cu vedetele de sticlă

Mai plați ca ecranul Niciun comentariu la Jocul cu vedetele de sticlă 1

Mai nou, Connect-R e actor într-o producție englezească, iar Ionuț Iftimoaie s-a reapucat de K1, însă nu oricum. Ci într-un restaurant, luînd la pumni clienți, de față cu Protecția Consumatorului. Iar dacă Bianca Drăgușan a fost victima unui act terorist, Vasile Murariu nu a ezitat să defileze în chiloți „pe sticlă”. Poate vă întrebați în ce univers paralel se întîmplă toate acestea. Pentru că, cu oricît de multe excentricități v-ar fi obișnuit mondenitățile de pe la noi, parcă niciodată nu încetează să vă surprindă cu garda jos.

Din fericire însă, sau poate din păcate în unele cazuri, toate acestea nu sînt decît niște farse. Și nu pot să se petreacă decît în noua emisiune a lui Dan Negru. Difuzată în fiecare miercuri seară, „Plasa de stele” e un soi de rendez–vous cu adevărul gol–goluț. Deși aparent este un prilej de distracție, emisiunea reușește să deschidă cutia Pandorei a fiecărei vedete, de unde scoate de cele mai multe ori, pentru public și audiență, „delicii verbale” nebănuite.

Puse în fața unor situații limită, VIP-urile nu mai au timp să se scarpine la ceafă pentru a răspunde sau să-și mai pregătească declarațiile de acasă. Cînd stelele sînt prinse într-o plasă, ele devin simpli pești dintr-un banc. Cum altfel ai mai putea să le auzi limbajul necenzurat sau să le observi grimasele, spaima de pe chip, nervii, fără să fie plătite pentru a face rating? Unde crezi că ai putea să o vezi pe blonda lui Bote spărgînd geamul unei mașini cu mînuțele ei firave, în încercarea de a se salva de teroriști cei răi și fioroși? Cu siguranță nu la o prezentare de modă.

Ciudat e că, tot aici, orice bătrînel simpatic sau orice primar poate deveni clona perfectă a Elenei Udrea și, în același timp, și a lui Florin Piersic. Și mai ciudat ar fi fost să îl vedem pe Dan Negru deghizat într-o blondă focoasă. Căci, dacă ascendentul său, Ioan Isaiu de la „Noaptea Erorilor”, era cel care făcea farse personal vedetelor, Dan Negru se limitează doar la ce știe el mai bine să facă. Urlă cît îl țin corzile vocale cît de „extraordinari și senzaționali” sînt invitații săi. Între scamatorii ieftine și momentele de rating maxim, între atacuri teroriste și castinguri pentru super producții, se construiește un nou univers virtual. Acolo unde oricine poate să arate cine nu este cu adevărat.

Roxana MĂCIUCĂ

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top