Planul de război, gîndit în scutec

The Boss Baby este un film animat bazat pe o carte cu același titlu, apărută în 2010 și scrisă de Marla Frezee. Pelicula spune po­ves­tea unui băiat de șapte ani, Tim (Miles Christopher Bak­shi), care își vede pentru prima dată noul fră­ți­or, dar încă de la prima vedere observă că ce­va nu e în regulă. Fratele mai mic, „the boss baby”, este un agent secret, îmbrăcat la patru ace, ca­re vrea să pornească un război împotriva că­țe­lu­și­lor. Tom Grath, cel care a co-regizat și pri­me­­le trei filme Madagascar, ilustrează o lume în ca­re bebelușii vin dintr-un loc special, un soi de fa­bri­că, unde aceștia sînt sortați de un robot. Cei ca­re se gîdilă și rîd atunci cînd robotul îi a­tin­ge cu o pană sînt trimiși către familii, iar cei care nu au o astfel de reacție sînt trimiși către Baby Corp, corporația care creează bebeluși, pentru a face parte din conducere, la fel cum e și protagonistul acestui film.

Ca adult (Toby Maguire), Timothy Tem­ple­ton spune o poveste de pe vremea cînd avea el șapte ani și a făcut cunoștință cu fratele mai mic. Bebelușul, de îndată ce ajunge în casă, a­ca­pa­rea­­ză tot peisajul. Părinții încep să stea doar cu el și îl neglijează pe Tim, iar acesta devine gelos a­șa că începe să îl analizeze pe micuț și ob­ser­vă ceva ciudat la el, pe lîngă faptul că a­cesta poar­tă un costum negru, cămașă albă, pan­tofi și cra­vată, mai are și o servietă și poate vor­­bi. Ba mai mult, Tim îi surprinde pe toți be­be­lușii din car­­tier discutînd planul de război. El încearcă să își convingă părinții că ceva nu e în regulă, dar ei sînt siguri că poveștile sînt doar rodul i­ma­gi­nației sale bogate.

Problema principală a acestui film este mo­dul în care sînt construite personajele. Dacă în­trebi acum pe cineva de personajele din Shrek sau Ice Age sau din orice alt film animat mai cunoscut, probabil că o să-ți poată spune cîteva detalii despre ele, pe cînd în The Boss Baby, fi­gurile nu sînt conturate foarte bine, astfel că, la două zile după ce ai văzut pelicula, deja nu mai știi cum arată nimeni, în afară de bebeluș poa­te – și asta doar pentru că el e pe poster.

Un alt lucru negativ e că bebelușul nu are un nume, ci i se spune „the baby” pe tot parcursul filmulului, lucru destul de ciudat cînd te gîn­dești că el e, de fapt, personajul principal. Pe lîn­­gă as­ta, povestea în sine are multe lipsuri. Mi­chael Mc­Cullers, cel care a scris scenariul, în în­cercarea de a adăuga conținut pe lîngă cartea Mar­­lei Fre­zee, nu a reușit să creeze ceva cursiv, iar po­ves­tea nu are un punct culminant care să te facă să rămîi lipit de ecran. Dar avînd în ve­de­­re că e un film pentru copii, glumele sînt în­de­a­juns de dră­guțe încît să te facă să chicotești, chiar dacă ai trecut deja de vîrsta copilăriei.

Pelicula are un scenariu creativ, iar ideea po­­­veștii e interesantă. Încă din primele se­cun­de de vizionare îți poți da seama că tema va fi mo­dul în care frații mai mari acceptă un nou mem­bru al familiei. Desigur, trebuie să urmărești fil­mul pînă la capăt pentru a-ți da seama dacă des­pre asta e vorba sau nu.

The Boss Baby, în afară de modul în care este desenat și felul în care este spusă po­ves­tea, care chiar dacă nu are ceva ca­re să te sur­prin­­dă, este un film pentru copii de­cent, dar nu o capodoperă.

Text de Elena TANASĂ