Sîntem aici pentru că am întîrziat

Pentru șapte ani de așteptare de la lansarea ultimului material discografic („A natural disaster” – 2003), „We’re here because we’re here”, albumul scos pe piață anul acesta de către Ana­the­ma nu-i o surpriză prea plăcută, mai ales pentru fanii obișnuiți cu stilul vechi al formației, acel doom – gothic lent, pe care cînd îl ascultai aveai uneori impresia, așa cum spunea și titlul unei melodii mai vechi, că zbori.

Acum parcă prea mult au pus stă­pî­nire clapele pe celelalte instrumen­te, sunetul albumului făcînd din acesta mai degrabă o audiție „dintr-o bu­ca­tă”, fără melodii care să iasă în evidență una față de cealaltă. Prea multe efecte electro și progressive și prea puțină muzică, cum ar spune unii.

Poate singura melodie care reu­șește să se diferențieze față de celelal­te (și nu doar pentru că vocea este în­re­gistrată de către Ville Valo, solistul trupei HIM) este „Angels walk among us”, a cincea compoziție de pe LP. Aici parcă și versurile aduc puțin aminte de perioada de glorie a trupei, cu remarci precum „trebuie ca un în­ger să fi numărat timpul pînă l-a epu­i­zat”.

O ascultare interesantă prezintă și melodia „Presence”, mai ales prin mo­­nologul care ține loc de versuri, urmat de un scurt pasaj de voce feminină și apoi iar glasul solistului, cu repetiția „Life is eternal, life is eternal…”.

Deși în multe reviste a primit cri­tici pozitive, mulți fani spun că albumul este unul mediocru, ce merită as­cultat de către cineva într-un moment în care caută o audiție ușoară și relaxantă, dar atît, mult sub nivelul for­ma­ției. Este un album lucrat bine, cu me­lodii decente din punct de ve­dere ins­tru­mental, dar căruia îi lip­seș­te cu desăvîrșire farmecul gothicului de acum zece ani sau al doom-ului de cu 17 ani în urmă, genuri care au făcut cunoscută formația pe scena muzicală și fă­ră de care acum, cu siguranță, „We’re here because we’re here” nu s-ar fi bucurat de un succes prea mare.

Ioan STOLERU