Radiografia rapp-ului într-un album

12 ani departe de muzică le-au fost de a­juns realizatorilor proiectului De La Soul pen­­tru a coace un nou album, la fel de fresh ca cel de debut din 1989. Au început cu „3 feet high and rising”, un album ce avea să scoată la i­vea­lă un altfel de rapp, unul mai puțin a­gre­siv. De La Soul a descoperit un rap mai blînd, cu to­nuri mai pozitive, în care jazz-ul, pop-ul și rock-ul se îmbină surprinzător de bi­ne. Au a­vut parte de foarte multă atenție din par­tea cri­ticilor și a rapperilor care îi blamau de prea mult curaj muzical. Deși negativitatea a fost un aspect pe care au trebuit să îl suporte, vîn­ză­ri­le au crescut. Cu toate acestea nu avea să du­re­ze foarte mult, „gangsta rapp-ul” ne mai fiind in­gerat de o mai mare parte a publicului de rap.

Lipsa popularității însă nu a fost ni­ci­o­da­tă o problemă pentru „De La Soul”, banii nefiind un aspect atît de important în anii `90 precum e­rau relațiile din rapp, de care aceștia nu du­ceau lipsă. Au scos pe piață, pînă în 2004, 5 al­bu­me de rap, iar în 2005 au cîștigat un Grammy pen­tru colaborarea cu Gorillaz pe single-ul „Feel Good Inc”. Însă toate acestea nu au fost de a­juns pentru a-și întreține familiile din muzica pe care o fac.
Timpul departe de rap le-a priit însă de mi­nune, revenind în 2016 cu un nou proiect care avea să se numească „and the Ano­ny­mus Nobody”. Un proiect conceput cu ajutorul Kick­starter, pentru care s-au strîns mai bine de 600 de mii de dolari, bani care au fost mai mult decît suficienți pentru a pregăti noul al­bum și de a-l servi sub o forma originală, s­pe­cifică De La Soul. Banii au permis și co­la­bo­rări cu artiști bine cunoscuti, precum Snoop Dogg, David Byrne, Usher sau 2chainz.

Albumul începe cu „Genesis”, un mo­no­log despre dragoste al actriței și cîntăreței Jill Scot, care creează o atmosferă caldă și in­ti­mă. „Ge­ne­sis” te învăluie ca o pătură caldă într-o zi de decembrie și îți ascute simțurile pre­gătindu-te pentru următoarele melodii. „Pain” e un funky rap, „Snoopies” are o notă psi­hedelică, iar „Grey­hounds” e susținut de un aer pop pe care inevitabil îl oferă Usher, iar treptat avem im­presia că se face o radio­gra­fie a rapp-ului și a influențelor sale din de­cursul timpului.

„And the Anonymus Nobody” pare să îm­prumute din toate celelalte piese și este ca un carusel muzical care oferă sentimentul u­nui film vechi, în care inocența, dar și po­veș­ti­le bine spuse există. În ansamblu, noul ma­te­­rial al celor „De La Soul” reușește să îm­bi­ne cu suc­ces muzicalitatea ritmului cu versuri su­gestive, dînd impresia unui album plănuit cu a­tenție, în care nimic nu este întîmplător.