Pușca cu gloanțe zaharificate

Dacă pe un album scrie la gen me­talcore, dar din 39 de minute cît țin în total cele 11 melodii, doar cinci sînt de fapt muzica pe care ai vrea să o as­culți, ar merita cumpărat? Fanii mai vechi ai trupei s-ar simți chiar insultați că preferații lor au renunțat la i­den­ti­ta­tea pe care și-au creat-o, doar să prin­dă la un public mai larg care se mul­țu­mește și cu rock alternativ. Aceasta este schimbarea spre care pare să se fi îndreptat All that Remains cu ul­tima lor compilație, „A war you cannot win”(„Un război pe care nu-l poți cîștiga”).

Cu un astfel de titlu, pus în tandem cu o copertă care amintește de stea­gurile jolly rogers ale piraților, te aștepți la ceva energic, dur, însă apa­ren­țele sînt dezamăgitoare. Dar cei care au scris versurile parcă se aflau o parte în spațiu, iar ceilalți pe fundul mării, fără nici o cale de comunicare. Piese făcute fără să pară me­tal, precum „Down thru the ages” („De-a lungul veacurilor”) care în­cear­că să po­ves­tească despre gloria lup­tei pasată din tată în fiu, sînt ur­mate de colinde me­lodramatice, ca „You can’t feel my shadow”(Nu-mi poți simți umbra). Cel puțin așa sună.

Cele cinci minute în care trupa pare încă să se regăsească sînt în „A war you cannot win” și, de fapt, în mici bucăți ciopîrțite în restul pieselor. All that remains au știut de mult cum să utilizeze duetul dintre chitară și tobe, folosite să sune rapid și ascuțit cînd e nevoie la începuturile melodiilor, as­cul­tătorul fiind ast­fel păcălit să creadă un anumit lucru. Dar cu cît par­curgi mai mult din com­­poziție, cu atît descoperi că sub mas­ca de metalcore se află un chip hi­me­ră în­tre rock alternativ sau mai bine zis main­stream și o mică parte de me­tal. Trupa are de fapt doi vocaliști, am­bii cu talent, doar că și ei par a fi la po­luri to­tal opuse. Primul e cel căruia îi pla­ce să-și tortu­reze gîtul de la cît strigă, iar cel de-al doi­lea încearcă un Green Day par­că tras prin autotune. În „Just mo­ments in time” („Doar momente în timp”) tan­demul lor este destul de bun, dar în rest pare cam tras de păr. „A war you cannot win” poate fi văzut ca un ti­tlu ironic pentru piața contempora­nă de rock, trupa știind poate că pentru a su­praviețui, tre­buie să renunțe la a mai lupta.