Povești incinerate

Infinitate. Timpul a fost mereu una din temele lor preferate. Au pen­dulat de-a lungul anilor între teme filozofice și profane, au cîntat despre iubiri nocive, lacrimi ale vea­curilor, oglinzi introspective, decăderi în sine și dulci singurătăți. „Infinity”, al paisprezecelea album Crematory spune povești sumbre despre se­cun­de în mișcare și imaginație ca act de disperare.

Acum mai mult ca niciodată putem vorbi despre o maturizare a demersului trupei, dupa revenirea la origini a ultimului album, „Pray”. Cu „Infinity”, germanii utilizează mai degrabă sunetul specific doom metal, cu segmente în tempo mai lent, dar cu o linie melodică mult mai încărcată, mai densă în sunet. Exemple în acest sens sînt „Broken Halo”, „A story about” care construiesc universuri halucinante cu sunetul de orgă și chitară și versuri despre desacralizare, spațiu și timp.

„Sense of time” este o piesă tipică Crematory, care amintește vag de „Tears of Time” sau „Caro­line”, care au făcut din trupa germană înființată în zorii anilor ’90 o marcă înregistrată. Alternanța vocii guturale a lui Gerhard „Felix” Stass și cea „curată” a chitaristului Ma­tthias Hechler constriește și alimentează o ură latentă pentru efemer.

Frapant este modul în care cei de la Crematory s-au apropiat de sunetul Depeche Mode al anilor ’80 cu reinterpretarea piesei „Black Celebration”, confundînd aproape cele două solo-uri de orgă din înce­putul piesei, Deși nu se apropie de noțiunea de album concept, piesele fiind mai degrabă singulare în idei, „Infinity” descrie foarte bine o mișcare în muzică în care puțini reușesc să iasă din amatorism.

Alexandra PANAETE