Păcate în culori pastel

Buclele roșcate care se iveau din spa­tele unui pian din lemn bro­­dat i-au rămas sînt deja marcă în­registrată. Tori Amos a fost una din pu­ținele figuri de pe scena al­ter­­native din anii ’90 care a folosit su­netul de pian in orchestrația pie­se­lor. A zecea apariție discografică, „Abnormally attracted to sin”, es­te „un album personal”, di­ferit de cele de tip conceptual apărute pînă acum. Unicitatea tran­spare vi­zi­bil atît in linia me­lo­di­ca, cît și în profunzimea versu­ri­lor care spun povești triste spuse șop­tit cu degetele abia atingînd clapele pianului, într-o rapsodie a vidului interior.

Ca o notă in­di­vi­du­­ală a muzicii lui Tori Amos, am­prenta lăsată este una a intensi­tă­ții neegalate a sentimentelor tran­smise în piese. „Courtain Call”, „Wel­come to England” sau „Ophelia” marchează epicentre e­mo­ționale ale albumului: declinul u­manității, declinul în ochii persoanei iubite și declinul interior, in­trospectiv. „Not dying today” este o în­cer­care fericită de epicizare a dictonului „Carpe Diem” prin ilustra­rea unor personaje alter-ego ale ar­tistei, unite prin nevoia in­trin­se­că de viață.

Ca o întoarcere la elementele cen­trale ale universului muzical al lui Amos, „Ophelia” es­te balada a unui exponent feminin care se luptă cu demonii interiori și cu uni­versul exterior în e­gală masură. Dacă „Abnormally addicted to sin” ar trebui descris doar în cîteva cuvinte, printre acestea s-ar regăsi cu siguranță abuzul emo­țio­nal, întunecimea indeciziilor, po­ves­te despre un eu măcinat de propriul sine.

Alexandra PANAETE