Maturizarea corzilor de chitară

Ascultă de (la) noi Niciun comentariu la Maturizarea corzilor de chitară 16
Maturizarea corzilor de chitară

Pentru vîrsta de 18 ani, Shawn Mendes pare a avea destule experiențe eșuate în ches­tiuni de-ale amorului. Dacă sînt povești ade­vă­rate sau nu, asta puțin mai contează avînd în vedere rezultatul.

Cîntărețul și compozitorul de origine ca­na­diană s-a făcut remarcat pe Vine, publi­cînd fil­mulețe scurte de cîteva secunde, în care in­terpreta diferite coveruri după artiști cu­nos­cuți. De aici ascensiunea a fost una ra­pi­dă, fapt datorat calităților vocale ale acestuia. Noul său album se intitulează „Illuminate” și a fost lansat pe 23 septembrie 2016, fiind al doilea din cariera sa. Este alcătuit din 12 pie­se ce ne poartă printr-un carusel al relațiilor și conturează imaginea „băiatului bun din cur­tea școlii” a lui Mendes, mizînd pe succesul pe care l-a avut anterior cu hitul „Stitches”. Pe artist îl prinde foarte bine această aură a iu­bi­tului exemplar, dispus să facă orice pentru fa­ta visurilor lui, drept dovadă fiind succesul pe care îl are în rîndul adolescentelor.

Albumul se încadrează în stilul pop-rock, dar în mare parte accentul cade pe vocea și chitara lui Mendes. „Ruin” este piesa din des­chidere, fiind o alegere foarte bună de­oa­re­ce este cea mai complexă dintre cele 12, a­ceas­ta amintind de stilul lui John Mayer, des­pre care Shawn Mendes a și spus ca l-a avut ca sursă de inspirație. „Illuminate” mi­x­ează mai multe ipostaze ale artistului, în­ce­pînd cu suferința din iubire, ca în cazul piesei „Mercy”, apoi adoptă imaginea cavalerului în armură – „Treat You Better”, care este și primul single extras de pe album.

Acesta vorbește despre o poveste de dra­goste abuzivă, ajungînd, într-un final, la me­lodia „Lights On” și chiar și „Patience”, în care mesajul este transmis mai subtil și arată că față de albumul precedent („Hand­wri­ting”), Mendes a evoluat și s-a maturizat. Acesta este mesajul transmis în mod direct chiar de el prin piesa care încheie albumul-„Understand”, în timpul căreia are un discurs în care vorbește despre schimbare și evoluție – „Because that’s what happens in life. You grow up” ( „Pentru că asta este ceea ce se întîmplă în viață. Te maturizezi”).

În unele piese ai impresia că auzi vocea lui Ed Sheeran, iar asta deoarece Shawn Mendes a colaborat, pentru realizarea a mai bine de jumătate din album cu Jake Gosling, producătorul lui Sheeran. Iar pe lîngă aceas­tă asemănare, Mendes pare a-i călca pe urme și lui Justin Biber, similaritățile fiind greu de ignorat.

Autor:

Sabina-Maria Nica

Colaborator al Opiniei Studențești, studentă în anul I la Catedra de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top