Fetele au gust de Mojito

Puțini sînt aceia care nu au ascultat vreodată „The final countdown”. Și mai puțini sînt aceia care nu au as­cul­­tat în „tinerețuri” măcar cîteva me­­­lodii glam-metal, fie ele semnate Eu­rope, Def Leppard, White Snake sau KISS. Al optulea album de studio al trupei Europe, „One last look at Eden” și al treilea după revenirea din 2003 se autointitulează „mo­dern retro rock”.

Sintagma în­glo­bează în asocierea antagonistă părul un pic mai scurt și mai puțin tapat, față de acum 20 de ani, dar aceleași melodii entuziaste, balade sensibile și ver­suri de dragoste făcute să tre­zeas­că suspine printre tinerele cu coafuri bufante și machiaj strident. Piesele de pe albumul din 2009 reunesc tematici care pun pe gînduri rockerii nostalgici, care încă mai au vinilurile cu trupe de „hair-metal” și cîteva șuvițe albe în părul prins în coadă, la spate. „One last look at Eden” și „No stone unturned”, care aduc cel mai bine cu baladele de a­cum do­uă decenii, cîntate pline de pa­tos, în lumina pală a reflectoarelor prin fumul de scenă.

„The beast” e un imn plin de e­ner­gie, bun de ascultat într-un Cadillac la viteză maximă pe drum întins, într-o noapte de august: „Încep să simt/Bestia e vie din nou”. Prototipul fetei ideale, descrise în piese ca „Mojito girl” sau „U devil u”, apare ca o cale de mijloc între imaginea anacronică a feminității epocii glam, cu jartiere și buze roșii, „un suflet de 18 carate care și-a pierdut haloul cu mult timp în urmă”, lipsa inhibițiilor și îndrăzneala tipică anilor de după 2000. Un album ce reunește vechiul cu noul, amintind de rockerii pletoși care cîntau despre fe­te frumoase și nu se despărțeau niciodată de geaca lor de piele, blugii rupți și tricourile albe.

Alexandra PANAETE