Femeia care a dat culoare alba jazzului

Amy Winehouse isi lasa amprenta asupra creierului din prima clipa in care o vezi la televizor. Imbracata in haine lalii, care curg pe ea, neacoperindu-i nici un tatuaj, machiata intens cu negru si cu o coafura de care Priscilla Presley ar fi fost mindra, Amy cinta de parca ar fi crescut in cluburile de jazz. Dilema care planeaza asupra solistei este daca atrage felul ei plictisit de a fi sau vocea ei obosita si la fel de sastisita, care aminteste putin de Janis Joplin.

Cintareata nu a dus lipsa de muzica buna inca din copilarie, cind asculta mult jazz si Frank Sinatra. Mostenind de la tatal ei pasiunea de a cinta mereu, copila era la un moment dat atit de obisnuita incit profesorilor le venea foarte greu sa o faca sa taca in ore.

Cu aceasta prima dependenta in singe, Amy a scos primul album, "Frank", in 2003, acestuia urmindu-i in 2006 "Back to Black", cu care avea sa cistige cinci premii la Grammy Awards, cele mai multe cistigate, vreodata, de o de o cintareata la o ceremonie de premiere.

Posibilitatea de a te plictisi de album este, practic, imposibila caci, desi il asculti a-nu-stiu-cita oara, desi ai cintat piesele de mai multe ori de atit, nu se poate sa nu te izbeasca de fiecare data sarcasmul cu care isi cinta povestile dar, mai ales, nonsalanta specifica oamenilor care marturisesc totul, fiindca nu mai au de ce se teme. "Rehab", prima piesa de pe album, este felul ei de a spune "Nu!" acelui arhicunoscut slogan "Spune "Nu!" drogurilor!".  Imaginea artistei "plingind pe jos in bucatarie" si cintind "I cheated myself,/Like I knew I would,/I told you I was trouble,/You know that I’m no good"  din piesa "You Know I’m No Good" e o explicatie a felului ei de a fi, e, in fapt, raspunsul la intrebarea: "De ce a aparut albumul?". Versurile cintecelor sint acompaniate de variate genuri muzicale, cum ar fi classic jazz/ soul vibe, rock&roll sau R&B. Acompaniamentul muzical urmarit de Amy in acest album isi ia inspiratia din muzica formatiilor de fete din anii ’50 si ’60.

Majoritatea pieselor de pe "Back to Black" vorbesc despre durerea pe care o simte o femeie cind pierde persoana iubita: "Though I’m rather blind/Love is a fate resigned/Memories mar my mind/Love is a fate resigned/Over futile odds/And laughed at by the gods/And now the final frame/Love is a losing game". Versurile melodiei "Love Is a Losing Game" au fost puse spre analiza studentilor de la Cambridge University la testul de sfirsit de an de la Literatura Engleza.

Amy greseste, si greseste in multe privinte. Dar iti vine mai usor sa o ierti, ca fan, daca asta inseamna un nou album. Paradoxal, "smoala" din inima ei nu releva decit lumina in ceea ce cinta.

Dana RADU