Eșec german pe muzică engleză

Acum zece ani de zile, cei de la Tokio Ho­tel erau pentru adolescenții acelei vremi genul de trupă care te-ar face să îți strîngi economiile din jumătate de an și să mergi să îi vezi în concert, dar nu la București, pentru că ve­ni­rea lor la noi în țară era văzută ca un vis pe toate forumurile fanilor. Nu puțini erau a­do­les­cen­ții care și-au făcut o freză cu breton tapat cu pla­ca la fel ca cea a solistului, Bill Kaulitz, sau ca­re și-au înlocuit fustele roz cu brățări cu țin­te și rochii cu cranii. De atunci și pînă în luna mar­tie a acestui an, trupa a trecut prin mai multe schimbări majore și nu neapărat în bine.

De la trupa germană pop-rock, care cînta într-o limbă germană atît de melodioasă încît te făcea și pe tine să înveți limba doar de dragul lor și pentru a înțelege versurile pentru a le pu­tea fredona, cei de la Tokio Hotel au de­ve­nit o trupă care cîntă electro, în limba engleză, des­pre dragoste, schimbări, lucruri simple (Easy), ce-ar fi dacă (What If?) sau despre cît de ti­neri sîntem (As Young as We Are). Teme ba­na­le. De aceea, reflexul pe care îl ai atunci cînd asculți primele melodii de pe noul album Tokio Hotel este să te întorci să asculți restul melodiilor din anul 2007. Dacă ajungi și la fi­na­lul celor zece melodii, cu siguranță ai să-ți do­rești să te întorci la piesele cînd erau a­do­les­cenți care se jucau de-a muzica rock. Prima melodie de pe albumul „Dream Machine” se cheamă „Something New”, la fel cum o arată și băieții că la acest album a venit momentul pen­tru ceva total diferit.

Obișnuiți cu me­lo­di­ile lor rock în care bass-ul lui Georg și chitara lui Tom începeau, de cele mai multe ori, de­odată, violent, de data aceasta melodia în­ce­pe cu niște elemente tehno pe care te-ai fi gîn­dit că le regăsești oriunde, însă nu și la ei. Su­netul este unul calm și melancolic, la fel cum va fi, de fapt, întregul album, aflat în to­ta­lă an­ti­teză cu ce au făcut Tokio Hotel pînă acum.

Iar dacă nu ați fost vreodată fani ai trupei, trebuie neapărat să ascultați o melodie de pe al­bumul Dream Machine, iar apoi să as­cul­tați melodia care i-a făcut cunoscuți – „Schrei” (Țipă) sau „Der letzte Tag” (Ultima zi), ca să ve­deți pe cont propriu diferențele și de ce fanii de altădată nu ar mai da orice ca să meargă la con­certul lor, ci ar prefera să stea acasă, pe You­tu­be, să asculte cum sună rock-ul german.