Dramă cu gust de spaghetti

Cinci ani i-a luat Italiei să în­tîl­nea­scă America în albumul „Rome”, o colaborare pe cît de curioasă, pe atît de reu­șită între producătorul Danger Mo­u­se și compozitorul italian Da­ni­e­le Luppi. Cunoscut pentru abordările i­ne­­dite asupra unor albume de succes pre­cum „Demon Days” ai celor de la Go­ri­l­laz sau pentru proiectul Gnarls Bar­kley, Danger Mouse a creat un mix menit să amintească de un gen cinema­tografic cunoscut drept spaghetti wes­­tern.

„Rome” se derulează ca o verita­bi­lă coloană sonoră fără film, fiind cons­truit după un astfel de concept, din îm­brățișări de corzi și percuție, voci de ansamblu coral și inserții delicate de pi­an. Prima piesă, „Theme of Rome”, es­te o temă instrumentală ce toropește as­cultătorul cu un timbru șoptit, cu e­co­uri vocale ce aduc a bîntuiri fanto­ma­­tice. Colaborarea cu Jack White în­­ce­pe cu „The Rose With The Broken Neck”, o melodie a singurătății cu fra­­gile freamăte de harpă și chitară. Îm­preu­nă cu Norah Jones, care îm­pru­mu­tă cîtorva piese tonul senzual dar de o gravitate uneori exagerată, White devine un motiv vocal recurent.

Înregistrat într-un studio din Ro­ma, cu echipament de tip analogic, cu in­fluențe din muzicalitatea clasică a soundtrack-urilor italienești a anilor ’60, al­­bumul păstrează o notă generală de sus­pans. „Two Against One”, spre e­xem­plu, este, atît în versuri („I get the feeling that it’s two against one/ I’m already fighting me so what’s another one” –„Am sentimentul că sînt doi îm­potriva unuia/ Deja lupt cu mine, de­ci ce mai contează încă unul?”) cît și prin nu­a­n­ța dată de chitara acustică, jurnalul unui su­flet persecutat și paranoic. Po­veș­ti­le pieselor sînt spuse po­e­tic, conexiunea în­tre ritmuri și me­sa­je fiind de cele mai mul­te ori surprin­ză­toa­re, așa cum se în­tîmplă pe „Pro­blem Queen”, unde per­cuția sacadată, vi­oa­ie în­tîlnește ver­­suri precum „We’re only a­live when we can be/ Defectors from the clock” („Sîn­­tem vii doar atunci cînd putem fi/ Trădători ai ceasului”).

„Rome” e o colecție de melodii ca­­re își creează singure, fără trucuri ci­ne­matografice, scene cînd dramatice cînd romantice, constant fiind doar e­coul tînguitor al corului italian Can­to­ri Moderni și jocul de stări și mo­ti­ve cu care operează instrumentele.

Anca TOMA