Amintiri din camera albastră

Tantric nu-i genul de formație super cu­nos­cută, cu zeci de mii de vizualizări pe Youtube ori mormane de albume vîndute. Ci e trupa aia a cărei melodie cîntă la un mo­ment dat într-un pub, iar mai apoi, în drum spre casă nu-ți mai ies din cap.

Chiar și așa, portughezul Hugo Ferreira avea încă din 1999 cîteva zeci de piese scrise pe hîrtie, iar tot ce-i mai lipsea era o trupă, pe care o fondează mai tîrziu în același an, într-un garaj din Kentucky.

De atunci, trupa a scos șase albume ultima compilație „The Blue Room Archives” (n.r.: Ar­hivele din camera albastră) venind mai degrabă ca un cadou dedicat fanilor devotați decît ca ceva gîndit să ajungă în vreun top ori să cîștige vreun premiu. Asta deoarece com­pi­lația nu a fost una premeditată, fiind la bază o colecție de melodii pe care artiștii au reali­zat-o de-a lungul anilor, ce nu și-au găsit locul într-un alt album cu o tematică anume. Într-un in­terviu, Tantric spunea despre acest album că este o „vedere din interior asupra stării noastre de spirit”.

Prima piesă care răsună în „camera al­bas­tră”, „Cynical” (n.r.: Cinic) este și cea mai bună din colecție, pornind în acorduri energi­ce de chitară ce se îmbină cu boxele autoritare și versurile, care deși sînt cam repetitive, te prind din primele secunde. Urmează mai apoi partea acustică a albumului, ce cuprinde do­uă dintre cele mai cunoscute melodii ale trupei, „Breakdown” și „Mourning”. În ambele ca­zuri, varianta fără îmbunătățiri digitale pare că funcționează mai bine decît versiunile originale, și scoate în evidență versurile do­moa­le și deloc clișeice. Din păcate, trupa a ur­mat și direcția opusă, incluzînd în compilație do­uă remixuri cu accente puternic digitale, transformîndu-le în niște hidoșenii bune de ascultat doar atunci cînd vrei să-ți enervezi vecinii de la etaj.

Cît despre jumătatea albumului cu piesele care pînă acum nu și-au găsit scăparea din studiou, nici acestea nu sînt foarte inspirate. Nu se simt puse forțat în colecție, însă niciuna nu are ceva special de zis și se simt doar ca niș­te schelete fără carne, cu greu memorabile. Una dintre puținele excepții poate că este „Flip a Coin”, scrisă în memoria lui Bill Aucoin, managerul trupei, care în 2010 s-a stins din viață.

Totodată, titlul acestei melodii (n.r.: Dau cu banul) traduce cel mai bine imaginea de ansamblu a „The Blue Room Archives”, întrucît atunci cînd îl asculți fie dai peste ceva interesant care-ți rămîne în cap pozitiv, fie te întrebi de ce ai cumpărat albumul.