„Românii citesc puțin, cred că cel mai puțin din toată Europa”

Microfonul de serviciu Niciun comentariu despre „Românii citesc puțin, cred că cel mai puțin din toată Europa” 8

Cîștigător al premiului „Tînărul prozator al anului 2016”, acordat la Gala Tinerilor Scriitori, Tudor Ganea a debutat anul trecut cu romanul „Cazemata”. De profesie arhitect, acesta s-a apucat de scris după ce a participat la un curs de scriere creativă, susținut de Florin Iaru și Marius Chivu, iar tot tirajul, de 1.000 de exemplare a fost epuizat în doar cîteva luni. În octombrie, Tudor Ganea a fost invitat la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) Iași pentru a vorbi despre volumul său de debut, dar și despre cel de-al doilea roman al său, „Miere”, care a apărut anul acesta.

Mai vreți să deveniți pilot de avion?

Acum, de cînd au dat aceste F16, nu, pentru că sînt la fel de păcă­toa­se la Mig-urile 21. Dar dacă aș da timpul cu 20 de ani în urmă și am fi avut avioane bune, da, m-aș fi făcut pilot de avion.

Regretați că nu ați ales această meserie?

Nu, pentru că nu am zburat ni­cio­dată. Dar, pe de-o parte cred că regret pentru că Armata îți dă una dintre cele mai sigure me­serii. Da­că lucrezi în Poliție sau în Armată, ai o siguranță finan­cia­ră.

Scriați încă din liceu, dar primul roman l-ați publicat abia anul trecut. Cît ați scris în această perioadă? Aveți vreun manuscris care stă într-o cutie, în pod, așteptînd să-l revizuiți?

Tot ce am scris, am șters. Cred că mai sînt doar cîteva povestiri pe niște laptopuri pe care nu o să le mai deschid niciodată.

Eu am o mentalitate de turmă, eu trebuie să fiu împins, ca să merg mai în față.

Ce v-a determinat să le ștergeți?

Erau proaste. Dacă nu îmi plac mie, de ce le-ar place altora?

De la cine ați deprins dragostea pentru literatură?

Cred că de la ai mei. Maică-mea alerga cu David Copperfield după mine prin casă, să mă pună la citit. Și mie nu îmi plăcea absolut deloc. Îmi plăcea să stau pe afară, să mă joc fotbal. După care, prin clasa a VIII-a, am dat eu de Lucien Stein­berg și am început să-l citesc. Du­pă care, Mircea Țuglea, proful meu de română din liceu din Constanța mi-a premiat o povestire în clasa a IX-a și el a fost primul meu păstor literar. Abia apoi au venit Marius Chi­vu și Florin Iaru care m-au îm­pins. Eu am o mentalitate de tur­mă, eu trebuie să fiu împins, ca să merg mai în față.

Despre această operă, care a fost premiată, ce părere aveți? Mai există?

Da, e în revista liceului. Nu mai știu cum era. Bine că mi-ai reamin­tit, o să o recitesc. Se numește „Oa­meni și mărăcini”, e patetic.

Ce alți autori mai citeați în perioada liceului, în afară de Lucien Steinberg?

A doua mea dragoste a fost Kaf­ka. Eu cînd dădeam de cîte unul care îmi plăcea mult de tot, îi epui­zam toate cărțile. După Kafka, m-am dus în ruși – Dostoievski, Go­gol. Mi-au plăcut foarte mult rușii, pî­nă am descoperit dușmanul ame­­ri­can. L-am descoperit pe Heming­­way și mi-a plăcut la nebunie mini­malistul acela al lui. Încă de atunci îmi plăcea proza scurtă.

Ce vă inspiră atunci cînd scrieți?

Îmi place mult să mă las condus de viziune. Știu că sună pompos, iar mulți sînt împotriva modului acesta de a te exprima cînd te pui pe scris că ai revelații, dar mie mi se pare că cele mai bune pasaje din căr­ți le-am scris cînd mă ghida vi­ziunea din mine.

În arhitectură ai mereu o temă dată de altcineva, dar în roman, nu – îți alegi tu singur tema.

Dacă nu ați fi studiat arhitectura, ați fi debutat mai devreme?

Probabil că dacă aș fi făcut fi­lo­logia, aș fi debutat puțin mai de­vre­me. De fapt, nu știu, pentru că încurcate sînt căile literaturii. Poa­te nu publicam deloc, poate pub­­licam la 18 ani, nu știu.

Ați putut transpune gîndirea structurată, creativă dar și pragmatică a unui arhitect, care trebuie, pînă la urmă, să gîndească proiecte ce pot fi realizate, în cea folosită pentru a vă construi romanele?

Nu știu dacă meseria de arhitect are vreo legătură cu scrisul, sin­cer să fiu. Ele sînt atît de diferite și în același timp seamănă atît de mult… În arhitectură ai mereu o te­mă dată de altcineva, dar în ro­man, nu – îți alegi tu singur tema. În ar­hitectură lucrezi cu o echipă, cu un structurist, cu un instalator, lu­crezi cu primăria, cu beneficiarul, cu o întreagă echipă de profesioniști, pe cînd în literatură nu ai niciun pro­fesionist în momentul creației. Ul­terior vin redactorul și corectorul pe text, dar acolo e altă mîncare de gîscă. Arhitectura îmi influențează scrisul mai ales în descrierile de ar­­hitectură, unde nu mă pot deba­ra­sa de limbajul meu format deja de pe băncile facultății. Dar cred că as­ta este singura implicație pe care o are arhitectura asupra scri­su­lui. Nu mă face mai organizat. Din con­tră, sînt foarte dezorganizat în scris. Cel mai dezorganizat om din lu­me.

Ați spus că Florin Iaru și Marius Chivu au fost cei care v-au ajutat să vă îmbunătățiți scrisul. Cum ați ajuns la cursul de scriere creativă?

Habar nu aveam că există cursul acesta. M-am uitat pe net într-o dimineață și am văzut că era la ediția a V-a sau a VI-a, nu mai știu exact. Făceau deja de vreo trei ani cur­surile astea, dar eu nu auzisem de ele. Am trimis o povestire și mi-au acceptat-o. Acum un an și ju­mă­tate se întîmpla asta.

Cînd v-ați decis să scrieți „Cazemata”?

După curs, undeva prin iunie. Am lăsat o lună de zile să se segmenteze în mine ce era de segmen­tat și în august m-am apucat de „Cazemata”. Am terminat-o în trei luni. Lucram la ea aproape în fie­ca­re zi. Trei sferturi din ea am scris-o la job și un sfert după ce mi-am dat demisia, cînd mi-am dat seama că iese un roman. Pînă la mo­mentul acela, habar nu aveam ce îmi iese. Cred că finalul cărții nu ar mai fi fost același dacă nu îmi dădeam demisia.

Credeți că românii citesc prea puțin?

Nu cred că ar trebui să fiu un etalon în acest caz, dar da, românii citesc foarte puțin. La noi e vorba de tiraje foarte mici. Bine, la noi, în cazul unui debut, un tiraj de 1.000 de cărți e foarte bun, dar în alte ță­ri… Am fost, de exemplu, la un festival european de literatură pen­tru tinerii prozatori și era un fran­cez acolo care debutase cu 300.000 de exemplare. Nu cred că există niciun scriitor care să vîndă atît în România. Din cîte am în­țe­les, Mir­cea Cărtărescu a vîndut în, toa­tă via­ța lui, un milion de exemplare. Și tipul acesta dislexic din Franța avea doar la debut 300.000 de exem­plare. Nu, nu se citește la noi. Cred că se citește cel mai pu­țin din toată Europa.

Dumneavoastră, spre exemplu, citiți romane de debut sau scriitori consacrați?

Și debutanți, și scriitori consa­cra­ți. Și din literatura română, și din literatura universală. Îmi plac multe voci, chiar și din peisajul ro­mânesc.

Ce îi poate construi încrederea unui scriitor debutant? Dincolo de o critică pozitivă.

Cred că contează foarte mult cri­tica, pentru că dacă nu ești bă­gat în seamă de cei care se pricep la li­teratură, nu e bine să te laude prie­tenii, mama și tata, că nu acela e eta­lonul. Părerea mea e că e bine să ai niște critici pozitive, care să îți ridice puțin moralul. Mie mi l-au ri­dicat foarte mult. Am avut la „Ca­zemata” vreo 34 de cronici, toa­te pozitive și una așa și așa. Și mi-au dat aripi. Cui nu i-ar da?

S-a recunoscut cineva în personajele cărților?

S-a recunoscut un personaj din „Cazemata”. Bine, i-a fost zis de altcineva, pentru că nu știu cît ci­teș­te el. Olube, despre el e vorba. Nu i-am schimbat nici numele din carte. El a fost singurul. M-a sunat să mă certe și să-mi atragă atenția că am distorsionat realitatea.

Literatura e o mare poveste de dragoste, iar cei care picură ură și pucioasă nu au ce căuta în discuția asta.

La primul roman v-ați sfătuit cu niște colegi de la cursul de scriere creativă. Cine v-a fost sprijin la cel de-al doilea?

La cel de-al doilea roman nu le-am mai trimis decît începutul, iar ce îi plăcea unuia, nu îi plăcea celuilalt și am zis „hopa” – nu am mai trimis nimic, nimănui.

Ați simțit presiune atunci cînd ați scris „Miere”, știind că este așteptat de către public?

Nu. L-am scos atît de repede, încît nu am avut timp să scot ni­mic. Unii zic că m-am grăbit, că l-am scos cam repede, dar mie nu mi se pare.

Ați spus că „un mesaj de la un necunoscut îmi place mai mult decît o critică bună”. Scrieți, în primul rînd, pentru public?

Cred că toți scriitorii scriu pentru public, pentru animalul acela care publică. Scrii și pentru tine în mare măsură, dar trebuie să te gîn­­dești că trebuie să existe cineva ca­re să empatizeze cu ceea ce oferi tu. Altfel nu aș mai scrie.

Ce vă deranjează cel mai mult la scriitorii români contemporani?

Nu mă deranjează nimic la ei. Sînt toți simpatici și îi iubesc. (rîde) Îmi plac chiar mai mult scriitorii care scriu diferit de mine. Pînă la urmă, literatura e o mare poveste de dragoste, cei care picură ură și pucioasă în discuția asta, nu au ce căuta în cercul meu. Nu-mi plac oamenii care vorbesc urît de lite­ra­tură.

Cărțile au calea lor. Dacă le-ai dat drumul în lume, nu mai poți schimba nimic la ele.

Ați spus că vă place mai mult să scrieți, decît arhitectura. Mai practicați și astăzi meseria de arhitect?

Da. Chiar luni trebuie să mă duc la muncă. Ar fi ideal doar să scriu, dar nimeni nu trăiește din scris în România.

Dar ați putea pleca în străinătate, să scrieți acolo.

Nu sînt chiar așa un Don Qui­jote.

Sînteți un critic exigent al propriilor opere?

Eram, de asta mi-am șters și toate povestirile. Acum mi-am mai dat puțin mînă liberă și am scris două romane. Nu mai sînt așa de exigent ca înainte. Am început să lucrez acum la un roman și am masacrat în ultimele două luni, de nu a mai rămas nimic din el. Și o iau de la capăt. Cred că s-a întors Tudor acela care tăia tot.

Ce ați schimba la cele două cărți pe care le-ați scris?

După ce le-am trimis la corec­tură, nu m-am mai uitat pes­te nici una din cele două cărți. Cărțile au calea lor. Dacă le-ai dat drumul în lume, nu mai poți schimba nimic la ele.

Articole similare:

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top