“Scriu intoteauna cu o anume teama despre istoria unui alt popor”

Keith Hitchins este unul dintre cei mai buni istorici straini care au reusit sa trateze perioada monar-hica a Romaniei. Cu cinci publicatii despre poporul de la Nord de Dunare, cercetatorul este considerat un reprezentant neoficial al tarii, dincolo de Atlantic. Volume ca “Romanii” si “Romania” sint considerate a fi printre cele mai bune lucrari care trateaza perioada respectiva. La  virsta de 75 de ani, americanul este cunoscatorul a 18 limbi straine, membru de onoare al Academiei Romane si Doctor Honoris Causa la numeroase universitati din tara. Dupa patru decenii de cind a inceput sa studieze istoria regiunii, recunoaste ca “poporul roman nu are cum sa fie decit foarte interesant.”

“Diferenta era incredibil de mare”

O. V.: Cum a reusit Robert Lee Wolf, profesorul dumneavoastra de la Harvard, sa va determine sa studiati istoria romanilor?

K. H.: Initial am luat parte la un curs pe care acesta il tinea despre toata istoria Europei de Sud-Est, un curs mai general. Insa dumnealui cunostea foarte bine istoria si cultura romana, a avut o pasiune de pe vremea cind era el doctorand. Mai tirziu a mers chiar si in Romania. Vedea in romani un fel de legatura intre Est si Vest. Aveau limba latina, se simtea  influenta culturala a ortodoxismului slavon. In Moldova, de exemplu, erau si alte influente venite dinspre Polonia si Europa Centrala. Aceasta viziune a lui m-a intrigat si a devenit ulterior viziunea mea. Chiar si in perioada asa numita a vasalitatii fata de Imperiul Otoman, Romania nu a fost izolata niciodata de Europa Centrala sau chiar si de Occident. Si, pentru examenul final de la cursul domnului Wolf, noi urma sa ne alegem o tara din aceasta regiune, iar eu mi-am ales Romania. De aici a inceput totul.

O. V.: Se invata greu limba romana?

K. H.: In primul semestru de studiu am facut mai ales gramatica. Am continuat, in al doilea semestru, cu lecturi din operele scriitorilor romani, folosind o antologie facuta de Carlo Tagliavinni, un scriitor italian specialist in limbi romanice, in special romana. El a pus laolalta literatura din 1910 si pina in 1915 intr-o carte numita “Antologia romaneasca”. Avea un text despre toti scriitorii romani pina la Primul Razboi Mondial. Asa ca am citit, din secolul al XIX-lea, Mihai Eminescu si Ion Creanga, cu “Amintiri din copilarie”. E foarte dificil pentru cineva care studiaza  doar de un semestru limba romana sa inteleaga moldoveneste.

O. V.: Cind ati venit in 1960, care au fost diferentele dintre ce ati citit pina in momentul respectiv si ceea ce ati vazut de fapt?

K. H.: A fost ceva foarte diferit. Am fost interesat de istoria romanilor in special de secolele al XIX-lea si al XX-lea. Pe masura ce citeam mai mult, deveneam din ce in ce mai interesat de perioada interbelica. Cele doua decenii mi s-au parut a fi foarte bogate. Aici vorbesc atit din punct de vedere intelectual, cit si din punct de vedere al literaturii. Unde puteai tu in anii 1920 – ’30  sa discuti despre orice si oricind? La momentul respectiv, gaseai in Romania acele personalitati din “vechea generatie”, si din “noua generatie”. Cind am venit in Romania, unde am si stat intre anii 1960-1962,  am avut un soc: viata  intelectuala si viata culturala mi s-au parut a fi foarte, cum sa zic, controlate. Nu pot sa spun ca era o revelatie, dar eram socat de ceea ce citisem despre anii ‘20 si realitatile anilor ‘60. Diferenta era incredibil de mare.

O. V.: Ce anume v-a socat la romani in momentul in care ati venit la Bucuresti atunci?

K. H.: Aveau o anumita mono-tonie, tristete. Cautam voci diferite, dar toate erau la fel. Probabil si pentru ca eu nu eram destul de obisnuit cu viata culturala de acolo. Oricum, mie mi s-a parut, cel putin la suprafata, ca toate lucrurile erau la fel sau ca toate se asemanau intre ele.

“Pentru a intelege ce s-a intimplat cu adevarat trebuie sa negociezi”

O. V.: Aceasta perioada de care ati mentionat se poate  observa si in momentul de fata?

K. H.: Acum da, cred ca in ultimii zece ani se constata o noua revigorare in cultura romana. Tot am primit acasa diferite carti, recenzii, jurnale istorice si literare. Daca cineva vine si citeste acum aceste publicatii recent aparute, isi da seama de diferenta dintre acei ani din comunism si din prezent. Acum totul este mult mai variat, iar viata culturala este mult mai dezvoltata. Putem vorbi ca Romania este, acum, mai aproape de imaginea tarilor vestice. Poti sa dezbati problemele din orice punct de vedere si poti sa vorbesti despre orice doresti, fara sa iti fie teama.

O. V.: Nu ii este totusi greu unui profesor din afara sa scrie despre istoria altui popor?

K. H.: Cineva din afara, care nu este implicat in nici un conflict ideologic sau politic are, intr-adevar, o anumita neutralitate in relatarea evenimentelor. A fost decizia profesorul Serban Papacostea si a lui Pompiliu Teodor care au hotarit sa aiba un american – pentru a scrie despre istoria secolului al XIX-lea si inceputul celui urmaror – si un britanic, Denis Deletant, care a scris despre istoria secolului al XX-lea. De altfel, profesorul Papacostea spune in introducerea lui ca este o idee buna sa aiba oameni care nu au fost implicati in disputele ideologice si politice. Se poate vorbi de un avantaj al unei anumite obiectivitati.

Eu incerc intotdeauna sa fiu corect. Bineinteles, acest lucru depinde de fiecare in parte daca vrea sau nu sa fie corect. Nu pot fi nicodata sigur ca am nimerit-o corect. Istoricii romani care, scriind despre tara lor si despre oamenii lor, inteleg lucrurile intr-un mod intuitiv. In ceea ce ma priveste, intotdeauna scriu cu o anume teama despre istoria unui alt popor, nu sint sigur ca e corect si nu vreau sa gresesc.

O. V.: Se spune ca istoria nu se face de eroi, ci de negociatori. Sinteti un negociator?

K. H.: Cred ca da. Pentru a intelege ce s-a intimplat cu adevarat trebuie sa negociezi. Cu alte cuvinte, trebuie sa te uiti, analizezi ambele parti sau toate partile unei intrebari. Sa te apropii, daca este posibil, de toate aspectele cu o anumita simpatie sau dorinta de a intelege. Cind toate acestea au fost examinate cit mai bine cu putinta, abia atunci vom putea trage niste concluzii si sa incercam sa descoperim  ce a fost adevarat sau ce a fost mai aproape de adevar.

O. V.: Emil Hurezeanu a propus un joc de imaginatie. “Ce ar fi daca am avea posibilitatea de a schimba ceva in istoria Romaniei”?

K. H.: Imi amintesc ideea domnului Hurezeanu in legatura cu protestantii. Ce s-ar fi intimplat daca romanii ar fi devenit protestanti? Acum, dorinta mea pentru romani ar fi fost sa nu fi existat al Doilea Razboi Mondial si nici comunismul. Cred ca aceasta perioada de mai bine de 40 de ani a provocat multe rani tarii.

Mi-ar placea sa cred, precum domnul Hurezeanu, in “ce-ar fi daca?”. Altii ar putea spune ca in perioada comunista s-a inregistrat un progres mare si o industrializare, de asemenea, masiva. Atunci si oamenii saracii au avut de cistigat in mai multe feluri, era un sistem educational mai bun, deschis catre toate categoriile sociale, populatia a profitat de imbunatatirea sistemului sanitar de stat si a serviciilor publice. Dar sa presupunem ca, daca Romania ar fi continuat sa mearga pe calea dezvoltarii din perioada interbelica pentru urmatorii 50 de ani, cred ca progresul si schimbarile ar fi fost mult mai mari si cu mult mai putine suferinte pentru poporul roman.

 “Carol I a fost creatorul Romaniei moderne”

O. V.:  In perioada cit a condus tara, unde a gresit maresalul Antonescu?

K. H.: Cred ca eforturile Romaniei de a lua inapoi Basarabia si  Nordul Bucovinei s-au bucurat de popularitate printre oameni atunci. Dar Antonescu a mers prea departe si se pare ca s-a alaturat mai mult entuziastic in razboiul Germaniei contra URSS-ului si sa trimita atunci trupele romane pina la Caucaz, in Crimeea. A fost o greseala, intr-un final. Oameni ca Iuliu Maniu, Constantin Bratianu si multi altii au incercat sa il convinga sa renunte in momentul in au ajuns la Nistru. Nu trebuia sa  mearga mai departe si sa implice Romania in razboiul nemtilor.

Ceea ce se poate spune despre Antonescu este ca  in situatia  din 1941 si pina in 1942- cind Germa-nia parea a fi stapinul asupra  Europei – nu a avut de ales. Si o tara mica precum Romania nu a avut nici o alta solutie decit sa gaseasca un loc sigur de a scapa de o Europa dominata de Germania. Daca ne limitam la aceste intrebari despre politica lui Antonescu, da, a fost o greseala sa inainteze atunci.

O. V.: Ati scris  doua volume   care trateaza istoria poporului roman din 1774 pina in1947.  Care este diferenta dintre “Romanii” si “Romania”?

K. H.: Am vrut sa prezint toti romanii din Transilvania si pina in Nordul Bucovinei si Basarabia. Am fost impotriva utilizarii termenului de “Romania” pentru acea perioada, chiar daca am acoperit si perioada 1859 -1866, cind a fost o Romanie Unita. Am crezut ca a fost mult mai corect sa o numesc “cartea romanilor” decit Romania.

Anul 1866 a fost elementul-cheie pentru cele doua volume. Atunci a fost incoronarea  printului Carol: el a unificat institutiile si a creat si Constitutia. Cred ca a fost creatorul Romaniei moderne. Aici am putea sa facem o alta lista mica, unde sa mai adaugam si alte personaje care au jucat un rol esential, nu trebuie sa-i uitam pe I.C. Bratianu si pe Alexandru Ioan Cuza. Totusi, Carol I a avut  intr-adevar o contributie mai mare.

O. V.:  Cu ceva timp in urma un parlamentar roman a afirmat ca am avea nevoie de oamenii politici din anii ‘30, care au cladit aceasta tara…

K. H.: Avem nevoie de politicieni care pun nevoile tarii inainte si care dau mai putina atentie luptelor dintre formatiunile politice. Acum, din aceste conflicte se pare ca nimeni nu are nimic de cistigat, nici macar partidele. Stiu ca sint si politicieni care pun interesul tarii inainte, dar cred ca avem nevoie si de partide politice care vor avea acest ideal ca pe o grija principala in Parlament sau in Administratie. Numai asa vor putea decide care este interesul major al tarii sau ce este de facut, indiferent de consecinte.

Mi se pare ca acei parlamentari ii gasesc adesea in momentele istorice ale tarii. Politicienii trebuie sa se lupte cu ceilalti politicieni, intotdeauna este o competitie. Dar poti sa gasesti oameni care au aceasta viziune despre cum ar trebuie sa arate Romania.

O. V.: Imediat dupa Revolutie s-a vehiculat ideea readucerii in tara a regelui Mihai. Ne-ar fi ajutat intoarcerea la monarhie?

K. H.: Cred ca Mihai are calitati nobile,  este o persoana care pune interesul tarii inainte si astfel ar fi fost mult mai de ajutor tarii. Daca ar fi sa readucem acel regim, este important sa avem o monarhie constitutionala precum cea a Angliei, care sa  ofere o anumita stabilitate. Dar nu trebuie sa aducem inapoi o monarhie de genul celei din timpul regelui Carol I, nu ar merge. Am trecut de acea perioada, am avansat foarte mult, oricum ea nu ar functiona nici in Romania, nici in restul Europei.

“Iliescu a incercat sa mentina la putere partidul comunist”

O. V.: De ce s-a temut Ion Iliescu de regele Mihai?

K. H.: Probabil ca el credea ca regele ar fi fost o forta puternica de raliere a oamenilor impotriva regimului semicomunist sau cel de extrema stinga. Mai bine zis, in jurul persoanei regelui Mihai s-ar fi coalizat toata opozitia si ar fi devenit foarte importanta. Ceea ce Iliescu a vrut sa faca atunci impreuna cu simpatizantii lui la inceputul anilor ‘90 nu a fost decit o schimbare modesta, asemanatoare cu ceea ce a facut Gorbaciov. A incercat sa mentina partidul de la putere, partidul comunist prin alte metode

In acelasi timp, el predica Perestroika si Glasnost si nu puteai sa ai un regim cu un singur partid la conducere daca tu vroiai sa ai libertatea de exprimare si de dezbatere, libertatea de asociere in grupuri.

O. V.:  Cum s-a ajuns la abdicarea regelui Mihai din 30 decembrie 1947?

K. H.: Poti sa citesti “Istorii” ale  Romaniei din perioada comunismului, vei observa ca se vorbeste foarte putin despre Carol I. Atunci a fost o atitudine generala asupra monarhiei pe care partidul o promova. Dar cu totii stim ca regele Mihai a avut foarte bune intentii si calitati personale extraordinare, dar in contextul circumstantelor din anii 1944 si 1947, n-a avut, de fapt, nici o putere. Erau putine lucruri pe care putea sa le faca atunci.

Pe masura ce regimul capata din ce in ce mai multa putere, regele era din ce in ce mai singur. La inceput a fost guvernul Groza din 1945, au urmat alegerile falsificate din 1946 si procesele lui Iuliu Maniu si celelalte procese ale liderilor partidelor politice democratice din 1947.

Ramasese numai Mihai, toti cei din jurul lui trecusera deja sub comunism. Nu a avut ce face si a fost obligat sa abdice.

O. V: Care este pentru dumneavoastra romanul care v-a impresionat?

K. H.: Cu mult respect as spune Lucian Blaga. Poate parea ciudat pentru foarte multa lume, insa el mi s-a parut ca reprezinta, prin poezia lui, prin filosofia abordata, un fel de combinatie a ceea ce era mai bun in gindirea si cultura romaneasca. De asemenea, indragesc romanele lui Camil Petrescu.

Dar sa stii ca pentru o introducere in societatea romaneasca, o serie de romane ale lui Cezar Petrescu sint foarte interesante. Din punctul de vedere al unui istoric, pentru o introducere in societatea romaneasca, scrierile sale sint extraordinare.

George GURESCU

“Romania este o poarta intre Est si Vest”

Reputat istoric american, Keith Hitchins preda istoria la Universitatea “Urbana-Champaign” din statul Illinois. Cunoaste 18 limbi straine, printre care si limba kurda. Este specializat in istoria Europei de Sud- Est, a facut numeroase studii asupra populatiei kurde, Imperiului Hasburgic, Rusiei si tajik-ilor.  Primele cercetari asupra poporului roman le-a facut in timpul studiilor la Harvard pentru teza de doctorat, el absolvind scoala doctorala in 1964.  Profesorul Robert Lee Wolf, cel care i-a predat primele cursuri despre istoria poporului roman, a fost un specialist in limbile romanice si preda si limba romana.

In 1960 a fost primul american care a plecat prin intermediul bursei Fulbright in Romania. Timp de doi ani acesta a facut cercetari la Bucuresti si Cluj. Primele sale lucrari au fost publicate in S.U.A., la editura Oxford University Press. Printre cartile care trateaza  istoria romanilor se numara “Ideea unei Natiuni: Romanii din Transilvania” (1988), “Romania, 1866-1947” (1994), “Romanii, 1774-1866” (1996). A fost colaborator la “Istoria Romanilor” publicata de Corint, la care au mai scris Dennis Deletant, cercetator britanic specializat tot in istoria poporului roman, Serban Papacostea si Pompiliu Teodor.

Din 1991 este membru onorific al Academiei Romane, de asemenea detine mai multe titluri onorifice la universitatile din Cluj- Napoca, Alba- Iulia, Timisoara, Bucuresti. Pe data de 24 octombrie a acestui an a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universitatii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi.  Tot anul acesta, el a primit pe 19 septembrie “Crucea Casei Regale”.  Intr-un interviu acordat  ziarului Formula As din anul 2000 acesta spunea, in legatura cu simpatia fata de tara noastra: “Daca doriti ca un occidental sa devina un fan al vostru, invatati-l limba romana”.