Vatican, încă un scandal sexual

Informare Niciun comentariu la Vatican, încă un scandal sexual 0

De multe ori acuzată pentru izolaționismul de care a dat dovadă, Biserica Catolică a revenit în atenția presei internaționale în urma unor noi dezvăluiri în ceea ce privește raporturile sexuale săvîrșite de preoți. Pe 25 martie, cotidianul The New York Times a prezentat mărturiile unui bărbat care-l acuză pe Papa Benedict al XVI – lea de ascunderea unui astfel de caz, în ciuda faptului că știa de el de pe vremea în care se afla la conducerea Congregației Doctrinei Credinței.

„Corespondența dintre preotul din Wisconsin și cardinalul Joseph Ratzinger, pe atunci viitorul Papă, arată faptul că, deși oficialii Bisericii se luptau să spună dacă preoții ar trebui sau nu să fie demiși, principala lor prioritate a fost de fapt protejarea Bisericii de scandal” (New York Times, 25 martie).

Arthur Budzinski, care acum are 63 de ani, a spus că Lawrence Murphy, părintele unei școli de copii surzi din Wisconsin, avea obiceiul să vină noaptea în camera băieților, și să întrețină raporturi sexuale cu aceștia. El a mărturisit că a fost una dintre victimele clericului.

Presa americană a pornit o adevărată campanie împotriva acestor fapte, readucîndu-le cititorilor aminte de poziția tolerantă pe care a adoptat-o adesea Vaticanul. Ziarul Washington Post de pe 27 martie scrie că ar putea fi vorba de aproape 200 de copii abuzați în acest scandal. Dar chiar și așa „conducerea (n.r.: Biserica Catolică) a decis că acuzațiile de molestare s-au petrecut cu prea mult timp în urmă și Murphy ar trebuie să se căiască și să fie restricționat de la a celebra slujba în afara diocezei lui”.

De cealaltă partea, Vaticanul a explicat lipsa unor acțiuni în acest caz prin simplul fapt că dosarul nu a ajuns la ei decît abia în 1996 – „la mulți ani după ce autoritățile civile din SUA au investigat cazul și l-au lăsat baltă” (New York Times, 25 martie). Mai mult, oficialii de la Roma vorbesc de o campanie pornită pentru a discredita imaginea Bisericii Catolice.

Din păcate, de Benedict al XVI-lea se leagă din ce în ce mai multe abuzuri sexuale rămase nesancționate, săvîrșite de preoții catolici. Presa l-a criticat pe Sanctitatea Sa pentru că l-ar fi reabilitat mult prea repede pe un alt cleric (acuzat de molestare), cît a fost arhiepiscop al Munchenului (1977–1982). Mai mult, cu toate că Papa și-a cerut iertare în fața comunității pentru scandalul clericilor irlandezi, presa îl acuză că nu a reușit să întreprindă o acțiune care să depășească nivelul declarativ.

Acum trebuie să facă față unui val de nemulțumiri care au răbufnit deodată. Papa trebuie să soluționeze această problemă fără sfîrșit și, mai mult, trebuie să-și reconfigureze percepțiile asupra altor probleme, cum ar fi minoritățile sexuale și avortul. Altfel spus: „ceea ce citiți voi acum este o crucificare reală pentru toată lumea” (Time Magazine, 25 martie).

George GURESCU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top