Iașul s-a ridicat din „Poziția copilului”
De pe scena Iașului 20 martie 2013Ne-am abținut. Am pretins că povestea e doar a regizorului și l-am învinuit, pe undeva, că ne-a
Ne-am abținut. Am pretins că povestea e doar a regizorului și l-am învinuit, pe undeva, că ne-a
Iubit de săraci și de catolicii conservatori pentru viața sa umilă, dar cu o politică contestată
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași trece printr-un moment financiar dificil. Angajații
Reprezentanții Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) au propus
Jurnalistul Viorel Ilișoi, poetul Emil Brumaru, criticul de teatru Oltița Cântec, caricaturistul
Facultatea de Horticultură a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion
Săptămîna aceasta, 22 de universități din Marea Britanie, Danemarca, Germania, Statele Unite
Societatea Studenților Mediciniști din Iași (SSMI), în colaborare cu Universitatea de
Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi” din Iași organizează, în perioada 10 martie –
Reprezentanța Comisiei Europene (CE) în România a organizat marți, 12 martie, o vizită de
Studenții Facultății de Informatică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC)
Facultatea de Mecanică (FM) de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIAȘI)
Asociația BEST Iași organizează, pe 28 martie, prima din cele trei ediții ale evenimentului „Cafeneaua
O avalanșă de linii melodice legate cap la cap a inundat vineri seara, 8 martie, sala de concerte a
După 14 ani de ocupare a funcției de președinte al Venezuelei, Hugo Chavez, în vîrstă de 58 de
De la sălie acoperite la cele de forță, conducerile instituțiilor de învățămînt superior încearcă
Ediția de anul acesta a Tîrgului Internațional de Carte „LIBREX. Primăvara cărților la
Studenții Facultății de Matematică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din
Proiecția de gală a filmului „Poziția copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, va avea
Facultatea de Informatică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași și Asociația