Tradiția indiană, o afacere de buzunar

Tatuajele cu henna, o tradiție strîns legată de ceremonia de căsătorie din India, sînt din ce în ce mai cunoscute în întreaga lume. Planta henna a devenit celebră datorită proprietăților sale terapeutice și mai ales pentru cele de pigmentare, însă acum 5000 de ani era folosită pentru a scădea temeperatura corpului în deșert sau cînd un pacient avea febră. În zilele noastre este utilizată în arta tatuajelor temporare pe pielea oamenilor, astfel că, pentru cîțiva lei, orice fată poate deveni o mireasă indiană.

Tatuajele cu henna își au origi­nea în tradiția Indiei, mai ales în ce­remonia de nuntă, cînd fetele, in­di­ferent de statutul social și financiar, își înfrumusețează mîinile și pi­cioarele. Cu toate acestea, la în­ce­put au fost folosite de către cei mai în­stă­riți, nu pentru că un tatuaj era cos­­tisitor, ci pentru că aveau timp pen­tru astfel de distracții. Odată cu trecerea timpului simplitatea de­se­nelor realizate cu o pastă ob­ți­nu­tă dintr-o plantă și aplicată pe corp fă­ră durere a devenit populară.

Nu se știe cine a descoperit pro­prietățile plantei „Lawsonia inermis”, denumită și henna sau meh­n­di, dar se știe că acum 5.000 de ani în Egipt și India era folosită în sco­puri terapeutice. Planta era a­pli­cată pe corp în caz de febră pentru a ajuta la răcirea organismului, dar și pe o rană deschisă pentru a coa­gu­la sîngele mai repede. Iar pentru că din zdrobirea plantei de henna rezultă un lichid colorant, oamenii o foloseau pentru a vopsi pieile de animale, lîna sau chiar și lemnul.

Cercetătoarea Catherine C. Jo­nes și o specialistă în arta tatuaje­lor cu mehendi au descoperit că acestea ar fi venit Africa de Nord și O­ri­en­tul Mijlociu. Tot ea a descoperit că de­se­nele aplicate pe corp în forma în pe care le vedem astăzi s-au năs­cut în secolul al XX-lea și că prin seco­lul al XVII-lea soția frizerului era cea inițiată în tainele desenului pe corp cu henna.

Indiferent de formele și origi­ni­le tatuajului, acum acesta este asociat cu ceremonia de căsătorie hin­dusă. Aici mehendi însemnă ex­clusiv desenele realizate pentru nun­tă, iar deși la noi a ajuns ca o for­mă de artă, în India este o necesitate. Femeia trebuie să treacă îna­inte de nuntă printr-o serie de ritualuri religioase printre care și Me­hen­di, care joacă un rol foarte im­por­tant pentru că fără el căsătoria este considerată incompletă. Cu­loa­rea maro-roșcat de pe pielea miresei reprezintă prosperitatea pe care a­­­ceasta o va aduce în noua familie.

Astfel, cu o zi înainte de că­să­to­rie, fata și femeile de care este apropiată încep ceremonia me­hen­di în care mîinile, încheietu­ri­le, palmele și picioarele miresei sînt înfrumusețate. Ce­re­mo­nia nu este sacră, dar indienii consideră că aplicarea hennei este benefică, aduce noroc și binecuvîntarea ce­lei care poartă de­se­ne­le. Atîta timp cît modelul cu henna se vede, cea care tocmai s-a că­să­to­rit nu are voie să ajute la treburile cas­nice și devine cu adevărat soție abia după ce henna s-a dus de pe piele.

Un amestec magic

Totuși, cum se obține pasta care este aplicată pe corp? Pudra ob­ți­nu­tă din planta henna se amestecă cu apă caldă sau zeamă de lămîie, ceai negru sau cafea pînă cînd a­ceas­ta devine o pastă groasă, dar care poate fi mînuită cu ușurință. Odată obținută aceasta nu poate fi folosită direct, ci vasul în care s-a fă­cut amestecul va fi acoperit cu o folie și lăsată mai mult de 12 ore pentru a se omogeniza și a ajunge la temeratura camerei. Pentru a obține o culoare mai închisă în mod natural, fără să fie adăugați co­lo­ranți, se pot pune în pasta deja făcută diferite u­le­iuri (tea-tree, lavandă, eucalipt, ca­je­put, cuișoare). Amestecul se a­pli­că pe piele cu un con de celofan ca­re este găurit în partea ascuțită.

După aplicare, cînd pasta este pe jumătate uscată și începe să cra­pe, trebuie dată cu un amestec de za­hăr și lămîie pentru a rămîne pe piele cît mai mult. Aceasta va fi în­de­părtată tot cu ajutorul unui ulei fără a freca zona desenată. La în­ce­put, pe piele apare un portocaliu închis, însă culoarea reală a de­se­nu­lui apare peste trei zi­le.

Afacerea oricui

La fel ca și la tatuajele normale, produsele folosite trebuie să fie na­­turale fără a le combina cu alte sub­stanțe care pot fi toxice, de aceea cea care vrea să-și facă un ta­tu­aj cu henna trebuie să fie atentă la mirosul și culoarea pas­tei care i se aplică pe pie­le. În primul rînd pudra fo­lo­sită trebuie să mi­roa­să a iarbă proas­pă­tă și în al doilea rînd să aibă culoarea verde sau kaki. Dacă verdele este mai des­chis, înseamnă că pastei i-au fost adă­u­ga­te chimicale. În această for-mulă încă mai poate fi folosită, dar da­că este maro nu mai este bună, în­trucît s-a învechit.

În articolele despre aceată artă se găsesc a­ver­tizări cu privire la folosirea hennei negre care pare să fie o­tră­vi­toa­re și care lasă cicatrici acolo unde a fost aplicată, însă aceste lucruri se în­tîm­plă doar dacă mehendi este ames­te­ca­tă cu tot felul de sub­stan­țe. Henna neagră naturală se obține a­mes­te­cînd o pudră din planta in­di­go și henna normală.

Tradiția indiană a fost răs­pîn­di­tă în întreaga lume în anii `90. Prima dată în Statele Unite ale Americii și-au înfrumusețat tru­pul vedete precum Demi Moore, Ma­donna, Yas­min­e Bleeth, Liv Ty­ler sau Gwen Stefani în filme, videocli­puri și pictoriale. Chiar și revistele glossy au început să in­tro­ducă informații și imagini cu astfel de ta­tuaje în paginile lor. Ast­fel că oa­me­nii au adoptat tra­di­ția indiană în viața lor de zi cu zi și au început să își picteze mîinile și picioarele la nuntă sau să folo­seas­că tatuajele cu henna pentru a în­fru­museța burticile femeilor în­săr­ci­nate sau pentru a ascunde lipsa părului în cazul unor oameni care trec prin ședințe de chi­mi­o­te­ra­pie. Faptul că nu este toxică și că nu lasă cicatrici, le oferă acestora posibilitatea să folosească pasta obținută din he­nna pe orice parte a corpului.

În România există deja saloane care s-au specializat în aplicarea ta­tuajelor cu henna, iar pentru că pasta poate fi achizionată de la pla­far, oricine poate să facă din tradiția indiană o artă. Ana Maria Butură este elevă la un liceu din Cluj și este pasionată de cultura indiană și de ceremonia Mehendi, iar la cei 17 ani pe care îi are a fă­cut din tatuajele cu henna o a­de­vă­ra­tă afacere. Sora sa a fost primul cobai și în scurt timp a început să facă tatuaje și pe pielea turiștilor sau a celor care participă la di­ver­se festivaluri cu care aceasta a în­che­iat parteneriate. Prețurile pentru ca­re lucrează variază între 10 și 120 de lei, în funcție de complexitatea modelului și de mărimea a­ces­tuia. Astfel aceasta își cîștigă sin­gură banii de buzunar.

Iar pentru că un singur pachet cu pudră de henna naturală nu este mai mult de 40 de lei, oricine poate să se apuce de tatuat, mai a­les că nu sînt folosite ace și tot felul de ustensile greu de mînuit. Este ne­vo­ie doar de timp și multă răbdare pentru a face din tradiția indiană o pasiune sau chiar o mică afacere.