Statul ofera subventii la cazare, studentii le-ar accepta, dar nu stiu cum

Honoris fără Causa Niciun comentariu la Statul ofera subventii la cazare, studentii le-ar accepta, dar nu stiu cum 641

Desi statul acorda un ajutor financiar studentilor care nu au reusit sa obtina un loc in camine, putini sint cei care primesc intr-un final banii respectivi. Ordonanta de urgenta emisa de Guvern in 2004 ofera aceasta subventie insa numai celor care reusesc sa aduca o copie a contractului de inchiriere vizata la Administratia Financiara.  Anul acesta, la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” 7463 de studenti nu au primit cazare, cel mai probabil numarul beneficiarilor va fi in jur de 15, exact citi au primit si anul trecut.

Pentru a veni in sprijinul studentilor care nu au primit loc de cazare, in 2004 Guvernul Romaniei condus atunci de prim-ministrul Adrian Nastase, a emis Ordonanta de Urgenta  73. Sub numele de “instituirea subventiilor individuale de sprijin pentru cazare pentru studentii care locuiesc  in alte spatii decit caminele institutiilor de invatamint superior” actul normativ se doreste a fi un ajutor financiar pentru tinerii care stau in chirie.

Conform articolului doi al aceleiasi ordonante, cei care pot beneficia de aceasta subventie trebuie sa indeplineasca anumite conditii. In primul rind nu trebuie sa aiba domiciliul in orasul unde urmeaza cursurile facultatii.

Veniturile fiecarui membru al familiei nu trebuie sa depaseasca salariul minim brut pe economie, mai exact 800 de lei. De asemenea cel care face aceasta cerere trebuie sa declare ca nu a primit si nici nu a solicitat un loc de cazare  in camin. Se iau in considerare si performantele academice ale solicitantului, iar subventiile se vor oferi in ordinea descrescatoare a mediilor. Pe linga toate acestea, mai sint necesare si fotocopii ale actului de identitate si adeverinta de student.

“Depinde de proprietar, doar e casa lui”

Problema apare in momentul in care tinarul trebuie sa aduca de la proprietarul locuintei inchiriate, copia dupa actul de inchiriere inregistrata la Administratia Finantelor Publice a judetului Iasi. In momentul in care proprietarul merge pentru a-si aviza documentul la Fisc, veniturile cistigate devin ulterior impozabile. Drept urmare, proprietarii refuza vizarea actului de inchiriere, iar cei care beneficiaza de acest ajutor sint intr-un numar foarte mic.

La Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din 12871 de cereri de cazare inregistrate anul acesta, doar 5318 au fost rezolvate. Restul studentilor ramasi pe dinafara ar fi avut atunci dreptul la subventiile oferite prin Ordonanta de Urgenta 73. Insa numarul celor care primesc intr-un final ajutorul financiar este foarte mic. In anul universitar 2007-2008 au fost acceptati numai 15 studenti. “Numarul dosarelor primite a fost mare, insa cei care au indeplinit toate conditiile au fost putini. Acum daca el il obliga pe propietar sa aduca contractul si acesta nu vrea, e simplu, este dat afara. Depinde de proprietar, e casa lui doar”, a declarat Romulus Damaceanu, directorul Directiei pentru Probleme Social-Studentesti (DPSS) din cadrul Universitatii “Alexandru Ioan Cuza”. Mai intii se trimite la Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului o lista cu posibilul buget pentru aceste subventii, ele se aproba, iar in urma banilor alocati se accepta un anume numar de dosare. “Noi am estimat ca vor fi 15, cam aceiasi din anul trecut. Sint doua ture de alocare a subventiilor, prima tura are loc in  octombrie, iar in luna ianuarie se trimite o a doua lista la Bucuresti” a continuat Romulus Damaceanu. Momentan, la “Cuza” nu a inceput perioada de depunere a dosarelor, de pe 15 pina in ultima zi a lunii octombrie urmeaza sa fie primite si analizate toate cererile.

“1 mai” intra in renovare

Anul trecut,  biroul Social al Universitatii de Medicina si Farmacie “Grigore T. Popa”(UMF)  a avut noua beneficiari ai subventiei alocate de minister. “Noi am explicat de la bun inceput ca nu ii primim decit daca au avizat contractul de inchiriere. In total am avut zece cereri, insa unul nu a indeplinit toate conditiile si nu a mai primit subventia”, a declarat Mihaela Timofte directorul  Biroului Social al UMF. Pentru medicinisti cazarile au devenit o problema incepind cu anul acesta, caminul B din complexul “1 mai” intra in renovare iar studentii au pierdut aproximativ trei sute de locuri.

Intr-o situatie mult mai buna se afla si studentii de la Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi” si Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara “Ion Ionescu de la Brad”. La Politehnica se acopera in medie peste 90% din cererile de cazare, iar capacitatea locurilor a fost marita in acest an, ajungindu-se la aproximativ 7700 de locuri oferite studentilor. “Anul trecut au fost trei sau patru studenti. Majoritatea stau in chirii fara sa semneze un contract si nu au ce sa prezinte acolo. Probabil ca anul acesta vor fi poate 10 sau 15. Dupa o luna sau doua putem sa ne interesam la “Financiar” sa aflam pentru citi studenti s-a platit aceasta subventie”, a declarat Gheorghe Gheorghita, directorul Directiei Serviciilor Studentesti. O centralizare a dosarelor nu s-a facut inca aici, iar fiecare facultate isi stabileste un calendar. “Fiecare facultate are cite o comisie de cazare si studentii depun o cerere cind se inscriu si solicita sau nu cazare. Pe urma, la cei din ani mai mari, in  functie de situatia lor scolara. Fiecare facultate are regulamentul ei, nu as putea sa va spun cum e la “Constructii”. Altii  asteapta sa dea toate examenele si dupa aceea se fac tabelele, in functie de medii si de credite”, a continuat Gheorghe Gheorghita. La Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara “Ion Ionescu de la Brad” nu sint probleme in privinta cazarilor, majoritatea studentilor primesc locuri intr-unul din cele patru camine puse la dispozitie.

 Chirii “la negru”

Suma de bani primita variaza. In functie de costurile intretinerii, pe timp de iarna ajutorul este mult mai mare, el scazind treptat o data cu lunile martie si aprilie. La “Cuza” cea mai mare subventie s-a acordat in perioada noiembrie 2007 – februarie 2008, suma fiind de 137 de lei, iar in iulie s-au oferit 40 de lei.  Remuneratia se calculeaza si in functie de ajutorul oferit de stat celor cazati in camine. Pentru a se acoperi toate costurile intretinerii, statutul intervine si ofera o anumita suma. De exemplu, in complexul “Titu Maiorescu” in momentul de fata se platesc 105 lei pe luna. Aceasta suma nu este suficienta pentru a achita toate costurile intretinerii studentului in camin. Atunci se ofera din alocatia bugetara a universitati un ajutor lunar in valoare de 110 lei pentru toate cheltuielile unui student in camin. Banii oferiti tinerilor care stau in chirie se acorda in functie de aceeasi suma oferita celui aflat in camin.

Insa, multi proprietari refuza vizarea contractului de inchiriere atit la Fisc cit si la un birou notarial. Totusi, semnarea contractului la notar nu implica impozitarea venitului rezultat din urma inchirierii spatiului. Studentii nu se pot  abona la serviciile unei companii furnizoare de internet fara actul care sa dovedeasca noua lor adresa.

Listele finale cu bugetul disponibil pentru subventiile individuale nu au ajuns inca de la Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului,  iar directiile sociale de la fiecare universitate nu stiu nimic de o posibila marire a fondului pentru fiecare student in parte.

Alocarea unui buget mai mare pentru aceasta subventie nu duce neaparat la cresterea numarului de beneficiari. Cursantii la taxa nu primesc din start camin si nici nu au cum sa beneficieze de aceasta facilitate. Mai mult, conditia ca venitul pe membru de familie sa fie mai mic sau egal cu salariul minim brut pe economie apare ca un alt obstacol pentru studenti.

George GURESCU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top