Balul Bobocilor, prima „afacere” a studenților

Honoris fără Causa, Subiectele săptămînii Niciun comentariu la Balul Bobocilor, prima „afacere” a studenților 223

Organizarea unui Bal al Bobocilor a devenit o tradiție cu care se marchează fiecare început de an școlar sau universitar, dar de-a lungul anilor s-a transformat și într-o afacere echitabilă atît pentru proprietarii de localuri, cît și pentru artiștii invitați și chiar pentru fotografii angajați pentru o seară. Fiecare dintre cele cinci universități ieșene de stat are cel puțin o ligă a studenților sau o asociație care își asumă, an de an, responsabilitatea pentru un astfel de eveniment, astfel încît, de exemplu, Universitatea de Medicină „Grigore T. Popa” din Iași (UMF), cît și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași (UNAGE) organizează un singur bal pentru studenții din întreaga instituție de învățămînt, pe cînd, la celelalte trei universități, există cel puțin trei baluri diferite.

Spre exemplu, pentru artiști precum CTC, care au fost invitați la balul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, organizatorii au plătit mai bine de 2.000 de euro, întrucît doar prestația artiștilor i-a costat 2.200 de euro, iar transportul acestora de la București la Iași, pe care tot ei au trebuit să îl asigure, i-a ajuns la 1.500 de lei. În cazul artiștilor mai puțin cunoscuți, cei care se ocupă de baluri nu plătesc mai mult de 1.200 de lei, majoritatea susținînd că suma totală de care au nevoie pentru organizarea unor astfel de petreceri trece destul de rar de 1.000 de euro, iar dacă realizatorii evenimentului nu sînt mulțumiți nici cu această sumă, pot rămîne la a invita artiști locali cu care pot negocia mai ușor. În cazul în care balul se dovedește a fi un succes și atrage îndeajuns de multe persoane, banii rămași în plus din vînzarea biletelor sînt împărțiți în mod egal celor care s-au ocupat de eveniment, după cum susține unul dintre organizatorii unei astfel de petreceri.

Studenții de la UAIC organizează, în acest an, opt astfel de petreceri, ceea ce înseamnă că mai bine de jumătate din facultățile de aici vor avea un bal reprezentativ. Balul Bobocilor costă, în medie, după spusele organizatorilor, 1.000 de euro, asta în cel mai fericit caz, în care localul nu este unul foarte sofisticat, iar artistul nu este cel mai cunoscut din țară. De obicei, costurile sînt acoperite de un număr de sponsori de la care studenții din ligi sau asociații atrag venituri după ce le prezintă o mapă de proiect realizată în totalitate de ei, în care punctează în amănunt fiecare lucru pentru care au nevoie de finanțare. Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni (ASII), de la Facultatea de Informatică de la UAIC, care organizează un bal al bobocilor împreună cu Asociația Studenților Francofoni din Iași (ASFI), de la Facultatea de Litere de la UAIC, nu au reușit să găsească sponsori care să îi susțină financiar, ci doar care să le ofere premii pentru cîștigători, motiv pentru care sînt nevoiți să se bazeze doar pe banii obținuți din vînzarea biletelor la eveniment. „Bugetul investit a fost în jur de 800 de euro, momentan, și cred că va mai crește, dar vom acoperi suma doar din bilete, căci sponsorii nu ne oferă și bani”, a declarat Victor Pulbere, unul dintre coordonatorii evenimentului, student în anul al II-lea la Facultatea de Informatică. În încercarea de a nu depăși bugetul, organizatorii au ales să aducă pe scenă un artist local pe care să-l promoveze.

Baluri comune, noua modă în universitate

În cazul ASFI și ASII, balul bobocilor a devenit un eveniment comun din cauză că în anii precedenți era dificil ca băieții de la Facultatea de Informatică să-și găsească o parteneră cu care să participe, iar fetele de la Facultatea de Litere treceau prin aceelași lucru atunci cînd venea vorba de a găsi un partener alături de care să concureze. „Hotărîrea de a face un bal comun fost un moment de luciditate. Am zis că noi avem mulți băieți și ei au multe fete, și în acest sens trebuie să colaborăm să adunăm și mai mulți oameni și la preselecții, dar și la evenimentul propriu-zis și să avem experiența asta de colaborare cu niște oameni care au o viziune diferită față de cea a noastră, de a informaticienilor”, a mai adăugat Victor Pulbere.

Acesta nu este singurul bal al bobocilor comun din mediul universitar ieșean. La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), trei dintre ligile studențești colaborează, respectiv Liga Studenților de la Mecanică, Asociația Studenșțlor Chimiști „CHEMIS Iași”, cît și Asociația Studenților și Absolvenților Facultății de Construcții și Instalații din Iași (ASAFCI), pentru a organiza „cel mai tare bal al toamnei”, așa cum îl intitulează ei.

UNAGE și UMF, singurele două universități ieșene în care studenții organizează un singur bal, au un buget care nu depășește 1.000 de euro. Membrii UNAGE Artium, asociația celor de la arte, au ales ca loc de desfășurare Hala FIX, și susțin că deși spațiul nu va fi încălzit, se așteaptă ca la eveniment să participe mai mult de 500 de persoane, atît studenți ai universității, cît și absolvenți sau poate chiar oameni din afara ei, pentru că au adunat 12 artiști locali și naționali care nu vor întreține atmosfera doar prin muzică, ci și prin dans sau chiar spectacole cu torțe de foc. La UMF, Societatea Studenților Mediciniști din Iași (SSMI), Societatea Studenților Stomatologi din Iași (SSSI), Societatea Studenților Farmaciști din Iași (SSFI) și Societatea Studenților de Chirurgie din Romania – filiala Iași (SSCR) se preocupă de buna desfășurare a evenimentului, alegînd localul în funcție de disponibilitate și capacitate, iar artistul în funcție de preferințele publicului, pentru a reuși să adune cît mai mulți studenți la bal, așa cum a menționat Alexandra Aioanei, unul dintre coordonatorii evenimentului, studentă în anul al IV-lea la Facultatea de Farmacie de la UMF.

Fără sponsori, balul n-are invitați speciali

Nu se va intra gratuit la niciunul dintre balurile bobocilor, suma pe care un student trebuie să o plătească fiind de aproximativ 20 de lei, diferențiind în funcție de locul în care se desfășoară evenimentul, artistul invitat, dar și de numărul de sponsori pe care organizatorii au reușit să-i atragă spre ei. „Nu există o sumă fixă implicată în desfășurarea unui astfel de eveniment, depinde de artist în general și de amplitutidea pe care vrei să o aibă balul. În principiu, pe baza sponsorilor avem bani, ei oferă diferite produse, dar și bani. Pe sponsori îi alegem mergînd din ușă în ușă. Vedem sponsori din anii trecuți care au participat la asemenea activități, în continuare mergem la ușile lor le batem și întrebăm dacă sînt de acord, încheiem contracte cu ei”, a declarat Robert Moisei, unul dintre organizatorii balului de la Facultatea de Horticultură de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USAMV).

Acolo unde nu se găsesc sponsori, organizatorii se bazează în totalitate pe banii obținuți din biletele vîndute, dar din această cauză trebuie să găsească un artist care să accepte o sumă mai mică pentru prestația muzicală, și de multe ori chiar să schimbe locația, alegînd să folosească una dintre sălile universității în care studiază, sau a unei instituții afiliate. „Din biletele pe care le vindem facem rost de bani pentru a plăti artiștii. Sînt multe asociații care organizează balul în club, însă noi am ajuns la concluzia că este foarte mare hărmălaie, motiv pentru care anul acesta balul se va desfășura la Casa de Cultură a Studenților. E drept că avem și un after party într-un club, dar acolo nu vor fi momente artistice”, a declarat Sergiu Vrabie, unul dintre coordonatorii balului bobocilor de la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată.

Balul Bobocilor este, deci, nu doar un prilej de distracție pentru studenții din anul I, ci o mică afacere a studenților mai mari care se transformă în antreprenori pentru cîteva săptămîni, realizînd un plan de proiect în încercarea de a atrage fonduri suficiente pentru realizarea evenimentului sau reușind să organizeze un bal din sume modice obținute din vînzarea biletelor pentru accesul la eveniment.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top