Viitorul citit pe pereți

Vineri, 10 ianuarie, începînd cu ora 19.30, regizorul Irina Popescu Bo­ieru ne-a pus față în față cu un vi­i­tor pe cît de nebunesc și sumbru pe atît de posibil dacă-ți lași gîndurile să alunece.

În viitor, nu mai există uni­ver­si­tăți umanistice. Grădinile au fost în­locuite cu parcări pe motiv că erau urî­te și nesănătoase din punct de ve­dere social, iar cafeaua cu „pastila de cofeină” care are un efect mai pu­ter­nic. Nu mai există nici măcar haine cu nasturi, deoarece cu un fermoar ai ne­voie de mai puțin efort atunci cînd te închei. Foarte rapid ne este im­pri­mată ideea că avansul tehnologic care a impus transmiterea rapidă a informațiilor a condus la o dis­pa­ri­ție a cărților și la promovarea ega­li­tă­ții între oameni, deoarece „cine știe ce poate pune la cale un om cult”. Une­le volume au dispărut de la sine, iar pentru altele au trebuit să intervină niște specialiști ca să dispară.

Aici intră în scenă pompierii, al căror rol nu mai e să stingă focul, ci să-l aprindă. Ei au misiunea să ar­dă orice carte pe care o găsesc și să-l pe­depsească aspru pe posesorul acesteia. Pompierii sînt neînfricați, au­to­ritari și nemiloși. Nu au voie să se în­trebe ce se găsește în cărți, ci doar să le facă scrum pe toate.

Această gîndire simplificată l-ar fi caracterizat și pe Guy Montag dacă n-ar fi cunoscut-o pe Clarisse, o copilă de 17 ani care seara preferă să priveasă luna și nu să se holbeze la televizor la fel ca toată lumea. Șco­lită acasă, fata îi dă pompierului o carte cu poezii, pe care o are de la părinții ei tradiționaliști. La școală nu merge, pentru că îi este frică de ceilalți copii care se omoară aproa­pe zilnic între ei sau care se sting în accidente de mașină.

Iar după cum aflăm mai tîrziu, puii de om sînt văzuți doar ca niște rufe care sînt trimiși aproape toată ziua la școală „la spălat”, iar cînd se întorc, stau în fața pereților plini de ecrane uriașe prezenți în fiecare casă să se „usuce”.

Răzvrătirea hîrtiei

Treptat, Guy începe să des­co­pe­re mirosul păpădiilor și gustul ploii, iar mai tîrziu, după ce întîl­nește un fost profesor uni­ver­si­tar se comportă ca un copil de cinci ani care gustă pentru prima oară din dulceața de cireșe și simte aroma cafelei sau parfumul cărților vechi.

Lupta interioară a pompierului erupe în momentul unei misiuni trebuie să dea foc unui apartament plin cu cărți, fără să reușească s-o convingă pe bunicuța proprietară să se despartă de volumele sale și să-și salveze viața. Iar atunci cînd este dat în vileag de către soția sa că as­cunde mai mul­te romane, Guy de­­vine un fugar confuz și îngrozit de peretele de în­tu­neric care i-a stat în cale atîta vre­me. Acesta își găsește izbăvirea la fi­nal într-o tabără de foști profesori care pen­tru a proteja viitorul căr­ți­lor, au de­cis să devină una cu acestea.

Iulian BîRZOI