Un păcat iertat pe jumătate

Încă din momentul în care Alina Neagu, actrița care va susține „one woman show-ul” intitulat „Spovedania unei videochatiste”, intră pe scenă îți poți da seama că spectacolul va fi umbrit de aerul ieftin impus de întregul decor, cît și de costumul puratat de ea. Îmbrăcată cu o fustă extrem de scurtă, avînd picioarele învelite în dresuri de culoare roz bombon și părul acoperit de o perucă violet, Alina Neagu se balansează, într-un ritm care ar trebui să pară senzual, pe scaunul așezat în fața unui birou mic. Printre replicile „fierbinți” pe care le adresează bărbaților din spatele ecranelor, cei care o privesc făcîndu-și meseria, femeia povestește fragmentat evenimente din viața ei sărind de la viața de studentă, la cea de casnică, portretizîndu-și foștii iubiți și destinul chinuitor pe care a trebuit să-l suporte. „Al doilea parcă era geamăn cu primul. Pierdea timpul la TV cu meciurile, venea băut de la pescuit, banii de întreținere îi spărgea la pariuri sportive, trăgea pîrțuri și îi puțeau picioarele”, este doar una dintre replicile care ar trebui să descrie infernul pe care femeia fusese nevoită să îl trăiască alături de iubit.

Deși monologul Alinei Neagu este unul puternic care reușește să treacă publicul prin variate stări, făcîndu-l să rîdă în hohote sau să tacă mîlc, modul în care replicile sînt livrate este unul destul de monoton. Intonația actriței rămîne aceeași, iar de pe la jumătatea piesei începi să preconizezi cînd aceasta își va ridica vocea și cu ce ocazii o va îmblînzi, făcînd-o să sune ca o dezmierdare blîndă. Mișcarea scenică este și ea destul de repetitivă și pe alocuri exagerată, făcîndu-te să crezi că ești la operă. Mîinile încleștate, tîrîtul pe podea în timp ce povestește despre cum a trecut de la videochat la prostituție, o fac pe actriță să-și piardă din credibilitate și să dea textului o tentă de superficial. Pînă și povestea se rupe de la un punct anume, devenind oarecum clișeică și exagerată în punctul în care personajul povestește cum a fost escortată de la bordel de un grup necunoscut de bărbați care au plătit-o cu 10.000 de euro pentru a le îndeplini nevoile; nevoi care s-au dovedit a fi mai degrabă satanice, diabolice decît trupești.

Dominat de un umor de prost gust bazat în mare parte pe referințe sexuale, spectacolul „Spovedania unei videochatiste” în regia lui Vali Bolat a reușit totuși să ridice cîteva întrebări referitoare la moralitate, la asemănările dintre bine și rău, trasînd în linii mult prea rigide conturul unui personaj care ar fi trebuit să exemplifice modul în care te poate metamorfoza societatea.