Umanitatea a strigat cu glas de delfin

„Nerecomandat persoanelor sub 16 ani” este anunțul de pe afiș care te face să te întrebi ce va urma să se întîmple pe scenă stînd pe scaunul tău din Sala Teatru la Cub a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Marți seara, pe 7 martie, începînd cu ora 19.00, actorii au arătat puterea banului într-o lume uitată de Dumnezeu, nemiloasă și oportunistă, făcîndu-i pe cei din sală martori la împlinirea destinelor tragice ale personajelor. „Măcelăria lui Iov”, o piesă în regia lui Radu Afrim după un text a lui Fausto Paravidini, aduce contraste puternice prin momente hilare ce devin tragice, se trece rapid de la dramă la comedie, apare și ridicolul dus chiar pînă la grotesc, iar replicile ironice sînt presărate peste tot prin text.

„Măcelăria lui Iov” este o piesă care prezintă un alt Iov față de per­sonajul biblic. Un Iov ce trăiește într-o lume în care Dumnezeu nu mai există. Radu Afrim aduce într-o pre­mieră națională pe o scenă din Ro­mâ­nia o piesă a contrastelor ce te poar­tă de la extaz la agonie, în ca­re momentele umoristice le preced cu rapiditate pe cele dramatice, cu per­sonaje complexe și replici cu în­țe­les profund. Îți sînt deschise ușile că­tre un univers dur, unde deseori, chiar dacă doar ocupi un scaun în sală, ai senzația că ești lovit cu pumnii în stomac sau cuțite ascuțite îți sînt înfipte în urechi.

Piesa se deschide cu prezența celor trei prosti­tuate, interpretate de Irena Bo­clinică, Horia Veriveș și Doru Maf­tei, printre care și doi travestiți, ca­re apar fugar pe parcursul derulării poveștii, inițial doar pentru a oferi culoare și amuzament, ulterior devenind personajele negative – ilus­trînd imaginea clară a decăderii umane, a dezumanizării. Acestea sînt personaje spectatoare la acțiunea pie­sei, dar care hotărăsc finalul spectacolului. Actorul Horia Veri­veș, folosindu-se de un accent moldo­ve­nesc ce stîrnește rîsul, este cel mai impunător dinte cei trei „clovni”, fiind cel mai cinic dintre aceștia, de­seori, atunci cînd din greșeală își împușcă una dintre partenere spu­ne că „Situația este gravă, dar nu dis­pe­rată”. Actorii Irena Boclinică și Doru Maftei sînt soliști pentru dife­rite melodii ce combină diverse sti­luri muzicale, remixurile lor fiind momente de satiră și umor ce dezamorsează tensiunea actului ju­cat anterior, dar care, în același timp, fac mesajul și mai greu de digerat din pricina contrastului puternic.

„Măcelăria lui Iov” prezintă per­sonajul ce este tocmai opus de cel biblic. Iov cel din spectacol (Emil Coșeru), proprietarul unei măce­lă­rii, ce a încetat să se mai roage la Dum­nezeu. Acesta se încumetă să con­­du­că o afacere ignorînd falimentul ine­vitabil spre care se îndreaptă. Fii­ca acestuia suferă de o boală incura­bi­lă, iar soția lui se luptă în secret cu o boală ce în final îi aduce sîrșitul. Întoarcerea fiului (Ionuț Cornilă) care dorește să reformeze afacerea și astfel să cîștige puterea, e un motiv de neliniște pentru bătrînul măcelar care în cele din urmă se supune voinței acestuia. Iov este orb. El nu vede iubirea dintre fiica sa (Ada Lupu) și băiatul ce lucrează-n măcelărie (Andrei Varga), nu vede lupta ascunsă pe care soția sa (Tatia­na Ionesi) o duce cu boala și ig­no­ră consecințele crizei financiare care-i îndreaptă măcelăria spre faliment.

„Atunci cînd banii vorbesc, oamenii tac”

Pe parcursul piesei ești zgu­du­it de imagini puternice, sunete ascu­ți­te ce-ți pătrund în adîncul creie­ru­lui și replici ce te bîntuie întreaga seară. Aspectul măcelăriei – hălci de carne însîngerate agitate de pereți, oase și cartilaje aruncate peste tot pe jos – reușesc să transmită publi­cului senzația de miros putred al des­compunerii umanității. Strigă­te­le sfîșietoare ale fetei bolnave nu reu­șesc să trezească conștiința niciunuia dintre personaje, acestea fiind preocupate doar de binele per­sonal și prinși în goana după bani. Sunetele delfinilor – motiv ce apa­re adesea pe parcursul piesei simbo­lizînd puritatea și inocența – care sînt de fapt strigătele disperate ale fetei în timpul crizelor șocante su­ferite de aceasta.

Convins de fiul său, bătrînul Iov face împrumut la bancă pentru a-și salva afacerea și își concediază an­ga­jatul, pe cel de-al doilea „băiat” al său. Acesta, fiind dezamăgit, fuge în lume pentru a strînge banii necesari pentru a o duce pe Ada să vadă del­finii și să-și trăiască povestea de dragoste cu aceasta. După moar­tea soției, aflat deja într-o sărăcie cum­plită, Iov află că fiul său s-a îm­bo­gă­țit pariind falimentul cu banca fali­mentul măcelăriei. Dezamăgit, aces­ta pleacă de acasă împreună cu fiica sa și ajungînd să trăiască pe străzi. După ce a reușit să strîngă ba­nii necesari pentru a pleca în călă­to­ria promisă, ucenicul măcelarului se întoarce acasă. Atunci cînd află că iubita sa, împreună cu „tatăl” adop­tiv au ajuns boschetari pleacă în cău­tarea acestora. Finalul piesei este unul imprevizibil, care îi șochează pe toți cei din sală. Monologul travestitului interpretat de Horia Veri­veș are un mesaj dur și anume cel al justificării răului și transformarea acestuia în normalitate. „Da chiar tre’ să fim toți speciali?!”

Piesa se încheie cu imaginea del­finului înjunghiat pe masa de lucru a măcelarului și Ada mînjită cu sîngele acestuia, pe fundal auzindu-se din nou strigătul asurzitor. Astfel, fi­na­lul spectacolului nu este unul feri­cit, în care personajele își găsesc împă­carea în încheiere, ci dimpotrivă, es­te unul tragic și cinic, în concor­dan­ță cu întreaga piesă de teatru.