Tată, cum mai eşti?

Florin Piersic a revenit pe scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi pe 17 martie, cu acelaşi şarm şi ironie nesecată, în pielea unui personaj pe care se pliază perfect. Alături de actriţa Medeea Marinescu a reuşit să redea în „Străini în noapte” dragostea pă­rin­tească prin mister şi confuzie, condimentînd totul cu stropul necesar de umor.

Regizată de maestrul Ra­du Beligan, piesa ne conduce prin reacţiile psihologi­ce ale bărbatului în con­di­ţia de soţ, de amant, victimă şi, în cele din urmă, tată. Acţiunea dintr-un cadru strîns, o cameră de apartament cu canapele roşii din piele şi mobilă modestă, nea­gră, ne introduce în intimitatea per­sonajelor. Sînt doar el şi ea, iar Frank Sinatra îi în­veleşte în romanti­cul cîntec „Strangers in the night”.

„Să lăsăm hazardul să preia iniţiativa”, spune Pie­rre, care crede că în seara asta a cucerit-o pe Juliette. Însă hazardul are alte planuri pentru bărbatul înaintat pe cărarea anilor. Cu mişcări tandre, joviale, o ser­veş­te pe tînără cu un pahar de băutură. Apoi se aşază lîngă ea pe canapele şoptindu-i vorbe ameţitoare. Brusc, to­tul se transformă, capătă nuanţe ameţitoare ce îl ză­pă­cesc pe bărbat. Juliette, cu chip angelic şi păr roşcat, cu gesturi naive, îmbrăcată decent, într-un costum gri, în­ce­pe să îşi pună pe rînd măştile de prostituată, de jur­na­listă şi de prietenă a soţiei lui Pierre. Nu doar ac­to­rul e derutat, ci şi publicul. Uşurinţa cu care actriţa îşi schimbă personalităţile te face să crezi că fiecare mas­că e un personaj real şi că de data asta chiar spune ade­vă­rul. Toate minciunile de o noapte au fost pretext pen­tru ca Juliette să descopere dacă într-adevăr tatăl ei vi­treg este fericit cu viaţa pe care o duce şi dacă se mai gîn­deşte uneori la ea.

Joc de suflet

Printre replicile, cînd ofensive, cînd amuzante, se strecoară filosofia unui bărbat neîmplinit care, fără să ştie, are o fiică vitregă. Acum are o nouă familie, o soţie frumoasă şi un băiat, prezenţi doar în povestiri. Însă mărturiseşte toate nemulţumirile vieţii în faţa personajelor pe care le joacă Juliette. Refuză să creadă atunci cînd tînăra spune că îi cere bani pentru o noapte de amor, şi, uimit de decenţa hainelor, îi spune că „pentru o prostituată, acum eşti îmbrăcată în civil”. Ca să îşi justifice acţiunile anterioare, tînăra spune că lucrează la ziar şi face un studiu despre fidelitatea bărbaţilor însuraţi. Apoi spune că a fost plătită de so­ţia lui ca să îi tes­teze credinţa faţă de ea. Fără să conş­tientizeze, băr­batul îşi pune sufletul în palmele ei. Găseşte alinare în vorbele de duh ale unei străine, iar noi aflăm ce apasă umerii bărbaţilor însuraţi.

Jocul psihologic îl provoacă să recunoască faptul că cei trecuţi de vîrsta tinereţii atrag femeile numai dacă au bani, că unii trăiesc doar din amintiri şi că timpul îndelungat petrecut alături de o persoană se poate sinucide prin monotonie. Esenţa constă în dra­gos­tea părintească ce vindecă pînă şi cel mai îndure­rat suflet, iar un bărbat va putea înţelege femeile doar dacă este tată.