Serile scriitorilor, un zbor printre cuvinte

La intrarea în Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, o mînă de oa­meni stau așezați în grupulețe mici schim­bînd informații despre invi­tați sau împărtășind păreri despre vreo operă anume. Cei mai mulți din­­­tre ei sînt îngrămădiți în holul de la intrare, fie că fug de frig, fie pentru că vor să se asigure că locul de pe puținele invitații vor fi sigur ale lor. Cînd voluntarii cu pelerinele de „un verde crud” deschid ușile sălii, scaunele se ocupă imediat.

Este prima seară a Festivalului Internațional de Literatură și Tra­ducere Iași (FILIT) și toți iubitorii de cuvinte stau cu ochii ațintiți spre scena unde sînt așteptați Jean Rouaud, laureat al premiului Goncourt, și Nicolas Cavaillès, de­ți­nătorul premiului Goncourt pentru nuvelă. Într-un decor de o somptuozitate deplină, scriitorii sînt prinși între două scăunele sculptate în stil clasic pe care le ocupă moderatorul Pascal Jourdana și traducătoarea Simona Modreanu. Literatura franceză, cu graiul său viu, își începe dansul pe scena tea­trului și trece, făcînd piruete și pliuri, printre operele lui Nicolas și ale lui Jean, care, sînt treptat dez­brăcați de emoții și expuși în sensul cel mai veridic publicului. Astfel, lui Nicolas i se dă grai să spună „De ce sar balenele”, lui Jean să reflecteze asupra operei „Le Champ d`honneur” și tuturor să dea, într-un fel sau altul, culoa­re serii Goncourt.

Direct de pe scena Teatrului Na­țional, dintre umbre de personaje și printre ecouri de replici încă agățate de cortină, publicul a fost proiectat în mijlocul unor camere prinse în pagini de carte, la Bi­bl­io­te­ca Centrală Universitară „Mihai E­mi­nescu”, tocmai pentru ca invi­ta­ții, Florin Iaru, Iulian Tănase și Alex To­cilescu să poată să înșire rîn­­duri din filele cărților ce le aparțin pe deplin. Conturat sub forma unui „talk-show între scriitori”, așa cum îl descria în deschidere Cătălin Sa­va, evenimentul, care a marcat a doua seară FILIT, seara povestitorilor, a fost cel mai însuflețit dintre cele prinse în grila festivalului. Astfel, într-o clipă, sub îndemnul presărat cu umor al moderatorilor George Onofrei și Vlad Tăușance, scriitorii s-au întrecut în povestiri pline de haz ce au avut ca punct de ple­care evidențierea tabieturilor păstrate ascunse pînă acum, cre­a­rea unei fișe de cadre și accentuarea răspunsurilor ce puneau în centru creațiile lor, ca metafore ale existenței cotidiene.

„Dacă pisici nu e, nimic nu e”

Printre hohotele de rîs și apla­u­­ze­­­le zgo­motoase am aflat exact cui îi pla­ce să se trezească la 5, pier­de­rea că­rui obiect le-a provocat cea mai ma­re supărare și că, dacă „pi­sici nu e, nimic nu e”, așa cum sp­u­­­­­nea rî­zînd Florin Iaru, învîr­tind mi­­­cro­fo­nul. În ritmul alert al mi­nu­te­lor ce se scurgeau cu rapiditate din cele do­uă ore ce le erau pu­­se la dis­po­zi­ți­e, Florin Iaru, Alex Tocilescu și Iu­li­an Tănase au po­ves­tit gesticul­înd a­­­mu­zați care es­te cea mai jenan­tă în­tîmplare de ca­re au avut par­te, ca­re este cuvîntul de care și-ar dori să sca­pe și ca­re a fost cea mai mare în­tîrzi­ere din via­ța lor. Un moment che­ie al serii a fost cel care i-a adus pe ­scriitori în postura bărbaților sim­pli care tre­bu­­ie să justifice femeii de lîn­gă el fi­e­ca­re personaj feminin ca­re dau e­sență operei sale. Astfel, s-a con­­­chis, con­form părerii lui Florin Ia­­­ru, că „deși per­soanele dragi sînt în­­totdeauna acolo, între rînduri, e­le nu se vor ve­dea niciodată cu ochi a­­de­vărați”. Singurul moment lipsit de voie bună al serii a fost cel în ca­re a fost anunțată absența lui Ra­­du Pa­­ras­chi­vescu, veste care a fost ur­ma­­­­­tă de un oftat la unison al doam­­­nelor din ultimele rînduri.

Cînd România devine altfel

Cea de-a treia seară a început sub pri­virea istoricului Lucian Bo­ia, ca­re, în dialog cu Dorin Dobrincu, a ex­plicat lumii „De ce este Ro­mâ­nia alt­­fel”. Publicul a absorbit în de­­pli­nă tai­nă cuvintele care ve­neau drept răs­puns fiecărei curiozități a serii, la fel cum geto-dacii acaparau cîndva zonele dintre Dunăre și Car­pați. Cei prezenți n-au în­drăz­nit, nici măcar prin aplauze să în­tre­rupă con­ve­r­sa­ți­a ce se desfă­șura în lu­mi­na re­flec­toarelor, ca și cum s-ar fi temut par­că să nu facă să dis­pa­ră din memoria bătrînului aminti­ri­le unor timpuri a­puse demult. La sfîr­șitul celor trei zi­le, orele s-au ma­te­rializat în momen­­te, iar acestea au oferit fiecăruia posi­bi­litatea să treacă alergînd și să fure cîte o bucată din memoriile oamenilor ca­­re s-au pe­rindat pe scenele ie­șene și care s-au lăsat surprinși preț de cîteva clipe a­șa cum n-au mai fost.