Safari romanțat, cu miros de ceai și carte

Lansările de carte adună mereu oameni de vază și fum frumos mirositor. Librăria Avant-Garde, de pe strada Lăpușneanu, a găzduit, în seara zilei de 22 oc­tom­brie un astfel de eveniment. La intrare, persoa­ne cu zîmbete cordiale și replici politicoase for­mea­ză un grup închis din care se aud doar frînturi de con­versație, atît cît să gîdile și urechile celui mai ne­pă­­să­tor client al librăriei. Înăuntru, un stand de carte tro­­nea­ză drept gazdă. „Istoria romanțată a unui sa­fari” e titlul vedetă al serii.

Scaune de lemn, ca cele ale bu­ni­cii, nu și ale lui Ionesco, stau ali­­niate în semn de așteptare. Ti­mizi, cu priviri curioase și mișcări cît mai controlate, parcă pentru a nu tre­zi pe cineva, spectatorii se a­șa­ză cu­minți și încep a-și roti priviri­le în localul strîmt, intim, plin de cărți și mi­reas­mă dulce de ceai. În scurt timp aș­tep­ta­rea ia sfîrșit, iar cer­cul de afară se deschide. Mis­te­rul ce plu­­tește alături de aburul cea­iului și mi­rosul de carte nouă e dez­­văluit: lan­sarea noului ro­man al jurnalistei și directorului pos­tului de televizi­u­ne TVR Cul­tu­ral, Da­niela Ze­ca-Bu­­zu­ra.

Păreri la o ceașcă de ceai 

Invitații, critici, profesori, cu to­­ți cu romanul în mîini, încep a zîm­bi familiar. Micro­foa­ne­le sînt de pri­sos. Ba mai mult, stri­­că din at­mos­fera caldă și intimă sugerată de de­co­rul vintage. Cu glas emo­ți­o­nat și en­tuziasm, Livia Ia­­cob, doc­to­rand la Catedra de Li­­te­ra­tură Com­­pa­ra­tă și Este­ti­că „Al. Di­­ma” a Uni­ver­sită­ții „Ale­xan­dru Ioan Cu­za”, din Ia­și este pri­ma căreia i se dă cu­vîn­tul. Titlul și coperta ro­ma­nului doar stîrnesc curiozitatea și su­­ge­rea­ză par­­­fumul oriental al ro­manului, în­să rezumatul Liviei Ia­cob ilustrea­ză și mai mult subiectul căr­ții. „O fe­meie europeană și un mu­sulman sunnit din Magreb tră­iesc o intensă po­ves­te de iubire, în care culturile, stilu­ri­le diferite de viață se armonizează pe parcurs, prin în­cer­cări și obstacole, în pei­sa­jul mi­ri­fic și plin de miresme al Tu­nisiei. Dra­gos­tea lor este însă nu­mai un pretext de care autoarea se folosește pen­tru a radiografia un Ma­­­greb pe care lu­mea occidentală nu-l cu­noa­ș­­te”, po­ves­­teș­te Livia Ia­­cob.

„Știam de apariția romanului în­­­­­că din luna aprilie, de cînd m-am în­­tîl­nit cu autoarea și mi-a mărturi­sit că vrea să-l publice”, spune profesorul Da­­niel Con­­du­rache, stîr­nind un zîmbet complice pe chipul au­­toa­rei.

De cealaltă parte, în viziunea criticului literar Antonio Patraș, ro­­­manul apare „dezbrăcat” de vă­lu­ri­le orientale. „Personajul principal, Da­ri­elle, aleargă și se în­frup­tă din liberta­tea ei. Deșertul, lait­mo­­­tiv al ro­ma­nului, nu reprezintă de­cît ima­gi­­nea libertății femeii pe care personajul principal vrea să o cu­ce­reas­că”, susține criticul, cău­tînd priviri ap­robatoare în publicul cap­tivat. În același timp, liniștea din sa­lă este „spartă” de o nedu­me­rire: „Cum se spune exact, sá­fa­ri sau safarí?”, își ghiontește veci­nul un domn cu mîini tremurînde și sprîn­cene ninse de trecerea timpului. Nici un răs­puns, doar un de­get ară­tător dus ușor la gură de că­tre fe­me­ia cu pălărie ma­ro din dreap­ta sa. Criticul își ține mai de­par­te pledoa­ri­a și conchide: „Titlul în sine es­­te o i­ronie. Călătoria nu e un sa­fari, iar istoria nu e roman­ța­tă”.

Din dragoste pentru Africa  

Pe parcursul intervențiilor in­vi­­tațiilor, autoarea a schițat cîte un zîmbet aprobator sau de mul­țu­mi­re. „În intervalul septembrie 2007 – ianuarie 2009 am făcut cinci că­lă­torii în Africa de Nord. Acolo, în mod cu totul neașteptat, mi-am fă­cut o prietenă musulmană. M-am în­drăgostit brusc, astfel, de un spa­țiu pe care l-am descoperit treptat, a fost ca un «coup de fou­d­re», doar că, în loc să mă las vră­ji­tă de o persoană, m-am trezit fascinată de lu­mi­nă, de locuri, de Me­di­te­ra­nă și de deșert, de enigmele lumii arabe. În familia ei de mu­sul­mani sun­niți, am avut privilegiul să văd Ma­gre­bul al­t­fel decît turistic”, dez­­văluie au­toa­rea. Pe­te­le roșiati­ce ca­re îi a­par ușor pe gît, îi tră­dea­ză emoția. Cu o vo­ce cal­dă, dar ho­tărîtă, gus­tînd din cînd în cînd din­tr-o ceașcă cu ceai ro­șiatic, Da­nie­la Zeca-Bu­zu­­ra mo­ti­vează, sintetizează și mă­r­­turisește în­tîm­­plă­rile care „au cerut crearea unui ro­man”. Înainte de a pune punct, au­toa­­rea sublinia­ză: „Du­pă Af­ri­ca, a doua mea dra­gos­te este Ia­șul”.

Geanina ȘOPRON 

***

Daniela Zeca-Buzura își po­­t­ri­vește ochelarii cu eleganță și zîm­­­bește cordial. Cariera în jur­na­lism i-a ascuțit privirea. Din 2002 e lector la catedra de presă a Fa­cul­tății de Jurnalism și Știin­țele Comunicării de la U­ni­versitatea din București, iar din 2004 este directorul postului de televiziune TVR Cultural. Spune cu modes­ti­e că nu se consideră scriitor. țn 1993 a de­bu­tat cu vo­lu­mul de versuri „Orfeea”. De ase­menea, este autorul cărților „Jur­nalismul de te­le­viziu­ne”, (e­di­­tura Polirom, 2005), „În­­geri pe carosabil” (editura Coresi, 2000), „Melonul domnului co­mi­sar” (editura Curtea Veche, 2005) și „Totul la vedere. Televi­zi­unea după Big Brother” (editura Po­li­rom, 2007).