Nepotu’ s-a jucat in America

Doua ore de plins cu gura pina la urechi pe scena Casei de Cultura a Studentilor alaturi de actrita Tamara Buciuceanu Botez si Serban Pavlu. Atit a durat revederea dintre mama adoptiva si fiul risipitor. Piesa de teatru “Nepotu'”, in regia actorului Horatiu Malaele, a prins la public. De la isterie la dragoste este doar un pas, facut de paharul cu visinata. Floarea Platici si-a primit nepotul din America fara emotii, s-a imbatat, a injurat in engleza, a plins in hohote dupa aspiratorul verde si si-a aruncat cocurile pe geam.

L-a dat la teatru pentru ca nu era bun de nimic. Mama de imprumut din piesa de teatru “Nepotu'” a fost actrita Tamara Buciuceanu Botez. Doar doua personaje s-au perindat pe scena, ea si nepotul intors dupa 15 ani din State cu frica de a-i spune mamei ca este homosexual, dependent de droguri si bolnav de SIDA. Zbuciumul Floarei Platici, caci asa o cheama pe femeie, vine din refuzul nepotului de a-i spune “mama” si din greseala acestuia ca a fugit din tara pe vremea comunismului. “Nu te-am vazut in nici un film la Holywood. Daca o sa cistigi vreun premiu mare sa zici si de mine. Sa-mi zici mama!” Insa iubitul ei nepot, pus in fata unei scene imaginare, da cu nuca in perete: “Thank you very much and I love you, tanti!”

Tinara cu parul cret si lung din ultimul rind vorbeste la telefon ca la ea in bucatarie. Zeci de capuri revoltate se intorc, care cu “Sssst”, care cu “Da’ cind ti-oi zice vreo doua”. Fara rezultat insa. Dupa cinci minute  telefonul suna iarasi: “Yes, John, I’m busy, call me later, please”.

“Cine nu lucreaza la Senat inseamna ca a murit”

Tacere, ca dupa o absenta lunga. Floarea se uita cu jind la rucsacul baiatului apoi intreaba ca un copil in dimineata Craciunului. “Si cadoul? Unde e cadoul din State?” Luat prin surprindere, nepotul scoate din geanta o pereche de slapi albi, o pereche de casti si una de  ochelari de relaxare, toate capatate din avion, de la business class. Mirare muta pe chipul femeii. Se astepta la ceva mai mult. Cind afla insa ca slapii sint unisex, se sperie: “Daca sint de la sexshop, nu-i port!”

Pe masa incarcata cu de toate, sticla de visinata se goleste incetul cu incetul, cind in paharul lui Vasile, cu numele de scena Mathew, cind in cel al Floarei, care il da peste cap in doi timpi si o miscare. Si pentru ca s-a  mai uitat si ea la filme americane, se lauda cu noua sa achizitie lingvistica: “shit mother fucker”. Sala a inceput sa zumzaie ca un stup de albine. Luata de valul alcoolului, femeia incepe sa-i povesteasca nepotului viata ei cu unchiul care a parasit-o: “I-am dat si Dacia, intra-r-ar in stilp”. Apoi trece in condica pe toti cunoscutii pe care nepotul si-i aminteste de cind era mic. X lucreaza in Senat, Y in Senat si Z tot in Senat. Concluzia tot de “tanti” este scoasa din paharul cu picior: “Cine nu lucreaza in Senat inseamna ca a murit”.

Decorul uimeste prin saracie si lipsa de armonie. Peretii casei improvizate ne arata o bucata din este-tica uritului. Infiltratiile de apa din pod sint de vina. Din acest motiv, cind ploua, Floarea sta cu umbrela deschisa in casa. In camera, o masa lunga, cu doua scaune de lemn cu spatar, pe masa o luminare care a ars de la inceputul spectacolului si pina la final intr-un balans hipnotic. In cealalta parte a incaperii o canapea acoperita cu un cearsaf suporta lesinul femeii care incepe sa vorbeasca in sinea ei, gesticulind la repezeala, schimbind replici cu un personaj nevazut, uitind astfel de nepot si de tot ce o leaga de prezent.

“Tovarasii” ramin

Exact ca pe vremea tineretii, Floarea ii explica nepotului modul de a scapa de durerile de cap: “Cind lucram, daca bea un tovaras, beam toti. Si cu doua degete in git ne reveneam”. Se intoarce cu un platou plin cu mincare, felul doi. Ii promite nepotului si desert, daca maninca tot: bomboane de pom din ’89. Ca are dinti buni, e tinar. Un hohot de plins in palme taie zgomotul de fundal din public. Toti ramin cu ochii lipiti de actrita, aproape cu o parere de rau in framintatul miinilor. “Esti un ratat, asta esti”. Verdictul cade greu pe sufletul nepotului care da sa plece. Se razgindeste insa, incepind sa bea mai multa visinata.

“Am facut varice de la atita ridicat la aplauze. E boala profesionala”, zice Floarea, stirnind din nou aplauzele spectatorilor. Buna dispozitie a prins radacini atit pe scena, cit si in sala. In sticla nu mai este visinata, iar supararea Floarei a trecut. Il intreaba insa daca, acolo in America, se drogheaza. Nepotul recunoaste ca a inceput prost, ca se drogheaza si ca atunci lumea este perfecta. Ar vrea si ea “o heroina ca sa retraiesc comunismul”. Insa nici macar drogul nu e atit de puternic incit sa reinvie o asa perioada.

Paula SCINTEIANU