Neliniștea teatrului contemporan

De pe scena Iașului Niciun comentariu la Neliniștea teatrului contemporan 31
Neliniștea teatrului contemporan

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tînăr din Iași a debutat pe 6 octombrie la Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul”. Anul acesta, organizatorii au optat pentru tema neliniștilor prezentului, programul fiind unul divers și încărcat: de la spectacole de teatru și dans, pînă la filme și expoziții. În fața publicului își vor face prezența peste 400 de artiști, din aproape 20 de țări, unii călcînd pentru prima dată pe pămînt românesc. Festivalul se va încheia miercuri, 12 octombrie, cu un spectacol de tip „Freak Show”, care-l va avea ca protagonist pe Florin Piersic Jr. și cu un spectacol de lasere.

În prima seară a festivalului, cor­tina s-a ridicat pentru „Vertij”. Cinci actrițe de la Teatrul „Au­re­lian Manea” Turda au întîmpinat pu­blicul cu mișcări de dans contemporan, piesa debutînd abrupt. „Mama mea are Alzheimer”, se au­de o voce masculină din fundal, la scurt timp după ce luminile au fost stinse. În timp ce în sală aproape plină domnește liniștea, misteriosul povestitor continuă să ne dezvă­luie cum „micul monstruleț” a făcut-o pe mama lui să-l piardă. Acțiunea se concretizează în jurul dansului, fără a se mai auzi vreo voce, în afa­ră de cea din fundal. Cele două pro­tagoniste, rămase singure în scenă, încearcă să reprezinte soarta difi­ci­lă a trupului mamei bolnave. Miș­cările acestora sunt completate de imagini proiectate în fundal, majo­ri­­tatea fiind alb-negru. Urmele de resemnare ale povestitorului apar abia spre final, cînd acesta în­cear­că să accepte că oricît s-ar chinui să-i povestească mamei detalii despre viața ei, aceasta oricum va uita tot. Piesa este una atipică, care încear­că să îmbine teatrul cu dansul contem­poran, replicile fiind evitate aproa­pe în totalitate. Cu toate acestea, minutele de aplauze de la final, au confirmat priceperea actrițelor.

Opoziția moarte-supraviețuire a fost principala temă din „Bizonii. Fabula urbană #2”. Cei de la Tea­trul Național „Radu Stanca” din Si­biu și-au așteptat publicul cu vreo 60 de mașini de spălat, simetric or­ga­nizate, de-o parte și de cealaltă a cortinei. În centrul scenei, un bi­zon dansa pe o mașină de spălat. Iese ra­pid din scenă, imediat ce luminile se sting, și-și face apariția o spălă­to­reasă, cu un coș plin de cearșa­furi, pe care începe să le pună la us­cat. La scurt timp, își fac simțită pre­zența și cei trei copiii, împreună cu soțul ei. Deși bărbatul tocmai cîș­ti­ga­se o sumă mare la loto, nimeni nu se bucură. „Fratele nostru Max a mu­rit”, explică tristețea care cuprinse­se toată sala, singura fată a familie. Piesa prezintă suferința a patru co­pii-bizoni, care sînt nevoiți să facă față unor întîmplări dificile, care au loc chiar în spălătoria pe care fa­milia o avea. Încercînd să se re­facă după dispariția copilului său, ma­ma devine dependentă de jocurile de noroc și la scurt timp dispare într-un mod misterios ca și fiul său. „I-au luat leii”, le justifică tatăl ab­sen­ța. Rămas singur, acesta își pierde mințile, iar puii de bizoni se văd ne­voiți să se descurce singuri. Nici afacerea nu mai mergea ca înainte, așa că toți se hotărăsc să plece să înceapă o viață nouă. Singura ex­cep­ție o reprezintă copilul cel ma­re, care nu vrea sub nicio formă să plece din locul în care a crescut. Su­ferința, care este îmbinată cu elemente de dans moden, cu proiecții în fundal și efecte sonore, a făcut publicul să se ridice în picioare.

Publicul, parte din acțiune

Sîmbătă seara, pe scenă a urcat Ali Deac, reprezentant al Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu. Numai că de data aceasta, publicul a făcut parte din acțiune, toți spectatorii urcînd pe scenă și stînd doar la cîți­va metri de actorul principal. „20 No­iembrie” a adus în fața publicului ieșean o poveste adevărată, dar pre­sărată cu momente de ficțiune, a unui adolescent în vîrstă de 18 ani. Acesta se întoarce în fosta școală cu gîndul de a-și ucide profesorii. Deși deschide focul, nu reușește decît să rănească cîteva persoane înainte de a se sinucide. Publicul tresare la fiecare strigăt al protago­nistului. „Mai am doar o oră de trăit”, își justifică acesta prezența pe scenă. Monologul oscilează între cuvinte abia rostite și insulte aruncate publicului. Spectatorii îi pot simți pașii hotărâți în vibrațiile din podea. A descris în permanen­ță batjocura pe care a fost nevoit să o suporte întreaga viață și a certat societatea pentru compromisurile care l-a obligat să le facă. Pornit îm­potriva tuturor, singura urmă de omenie pierdută în interiorul său o reprezintă respectul pentru pă­rin­ții și frații săi, singurii care scapă de furia sa. Se sinucide la scurt timp după ce și-a tăiat tortul aniversar, spunînd că el și-a terminat treaba pe lumea aceasta. „That is it”, au fost ultimele sale cuvinte.

Din boxe a început să răsune o melodie lentă, care s-a armonizat perfect cu uralele publicului ridicat deja în picioare. Pornind de la o singură temă, artiștii au reușit să expună aspecte total diferite din societatea contemporană. Dansul, monologul și bizonii au reușit fie­ca­re să transmită o stare de neli­niște interioară, meditația asupra celor ce ne înconjoară fiind inevi­ta­bilă.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top