Mozart, descusut de Juniorii Operei

Vineri seara, la ora la care tre­bu­­ia să înceapă spectacolul „O­pe­ra în recital” era forfotă la Bi­blio­te­ca Cen­trală Universitară „Mi­­hai E­mi­nes­cu”. Scaunele din A­ula Mag­na au fost ocupate a­proa­pe în tota­li­­tate, iar în fața ușii de la intrare o fe­ti­ță de vreo cinci a­nișori, cu pă­rul împletit în codițe, în­cearca să-și în­curajeze prietena care urma să ur­ce pe scenă. „O să-ți fac cu mîna ca să mă vezi, b­i­ne?”, i-a spus a­ceas­ta în timp ce-și ca­­[u­ta din ochi pă­rin­ții.

După aproape 10 minute de în­­tîr­ziere, pe scenă și-au făcut a­pa­ri­­ți­a, în aplauzele publicului, două dom­­nișoare cu rochii lungi și bu­cle le­­­jere. Adina Apopei s-a a­șe­zat la pi­­an, Diana Bucur s-a po­ziționat în fa­­ța instrumentului, iar imediat ce lu­­minile s-au stins, au început să ră­­sune clapele pianului. De­bu­tul spec­tacolului a fost realizat de o pie­­să din repertoriul lui Mozart, in­ter­pretare pe care publicul a răs­pl­ă­tit-o fără nicio ezitare.

În apla­u­ze­le spectatorilor, so­lis­ta s-a re­tras, iar pe scenă și-a fă­cut a­­pariția un tî­năr înalt, îmb­ră­cat în costum ne­gru. Vocea sa pu­ter­­ni­că a aco­pe­rit toate sunetele ca­­re erau în plus în sa­lă, iar gestu­ri­­le sale au com­ple­­­tat versurile me­­­­lo­­diei. Ar­tiș­tii au fost urmați de co­le­gii lor, care au trans­mis ace­eași e­moție. Deli­ciul publicului a fost co­rul de copii „Ju­­ni­orii Ope­rei”. În doar cîteva cli­­pe, scena a fost in­va­dată de ro­chi­țe cu buline și că­­mășuțe roșii, că­­ro­­ra li s-au a­lă­­­turat multe zâm­be­­te. Chiar dacă unii nu aveau de­­cît cîț­­i­­va anișori, copiii au încîntat pu­­­­bli­cul cu trei melodii ritmate, în­­cer­cînd din greu să-și stă­pî­neas­că energia cît sînt pe scenă. Ochi și u­rechi doar la dirijor, ca nu cumva să gre­șească vreo notă, aceștia au stîr­nit ropote de aplauze încă de la pri­mul cîntec. Astfel că, la finalul re­ci­talului lor, toată lumea a fost în pi­cioare, cu aparatele de foto­gra­­­fiat ațintite asupra lor, ca nu cum­­va să rateze o­cazia de a lua o fă­­rî­mă de operă și la pachet.

După o scurtă pa­uză, în care fo­­­to­grafiile au fost în centrul aten­ți­­ei, pe scenă au urcat din nou so­liști tineri ai Operei din Iași, acom­pa­­niați de două pianiste. Rochiile lungi au fost piesa de rezistență a­ ar­tistelor. Negre, bufante sau cu tre­­nă, acestea au fost accesori­za­te cu co­liere mari și strălu­ci­to­a­re, ca­re îți lu­au ochii încă de cînd a­ces­tea își făceau apariția.

­În ceea ce-i pri­vește pe tinerii in­­­terpreți, a­ceș­tia nu au jonglat cu cu­­­lorile. Sa­co­ul sau fracul, ne­a­pă­rat negre, pes­te cămașă albă, i-au fă­cut pe ar­tiști să se comple­teze per­­fect cu e­le­ganța colegelor de sce­­nă. Fiecare jon­glare cu sunete, cînd joase, cînd înalte, au tăiat res­pi­­rația publicului, care părea să ai­bă emoții pentru cei aflați pe sce­nă, ca nu cumva să gre­­șească vreo no­­tă. Spec­taco­lul a fost acom­pa­­­niat de Adina A­po­­pei, cu me­lo­d­i­­­a-dorință îm­păr­tășită, par­că, de toți co­legii săi: „Lăsa­ți-mă să cînt”.