La balamuc, ca între femei

Cu două zile înainte de Ziua Fe­­meii, pe 6 martie, începînd cu ora 19.00, ironiile, minciunile și do­rințele femeilor și-au dat întîlnire pe scena Casei de Cultură a Stu­den­ților. Dichisite și aranjate ca pentru o prezență masculină care s-a lăsat așteptată, Rodica Popescu Bită­nes­cu, Viviana Alivizache și Tania Po­pa se învîrt într-un cerc cu unghiuri ascuțite, lăsîndu-se purtate prin „Tri­unghiul femeilor”. Acolo unde bîrfele sînt în siguranță, pentru că pereții nu au urechi.

Ce pot face trei doamne singu­re, într-un salon gol? Se dichisesc cu peruci, haine cu paiete, rochie de balerină și fundițe și își unduiesc șol­durile pe melodii ce aduc amin­te de anii ’80, în așteptarea unei întîlniri misterioase. La ora 7.00, fără a se ști însă dacă este vorba de zorii zi­lei sau de amurg. Pentru că par­te­ne­rul întîrzie să apară, discuțiile și ironiile se leagă și se dezleagă ba rîzînd ba încruntîndu-și frunțile. Cu expresia unui copil rîzgîiat și neîn­țeles, doamna cu numărul 3, îm­bră­cată ca o adolescentă care își flu­tu­ră pletele blonde se ridică de pe scaun ca arsă. „Nu am fost la școa­lă, eu am școala vieții. Acum e plin de analfabeți și văd că se des­cur­că”, reproșează doamnei cu nu­mă­rul 1 care poartă o perucă verde și o cicălește ori de cîte ori își dă cu părerea.

Întîlnire fără premeditare

Nici măcar nu o cunoaște, însă firea răzvrătită care i se citește pe față ori de cîte ori bate din picioare atunci cînd nu îi convine ceva o dă de gol. „Să știi tu că oamenii nu se întîlnesc întîmplător, iar eu nu uit persoanele pe care le-am văzut măcar o dată în viață”, spune cu un rîset chițăit doamna numărul 1 du­pă ce își așează mai bine părul ver­de care abia îi ajunge la umeri.

Așezîndu-se deznădăjduită pe scaun, doamna cu numărul 3 își as­cunde capul în palme și plînge amintindu-și că și ea crede că oa­me­nii nu trec unul prin viața celuilalt în mod întîmplător.“ Nu mai vreau să merg cu trenul de cînd am co­bo­rît și nu l-am mai văzut”, adaugă cu o voce parcă strînsă de durere. Doamna 1 și doamna 2 se învîrt în jurul ei așteptînd continuarea, însă și ele își dau seama că se cunosc, îm­părțind același bărbat la un mo­ment dat. “<<Ești proastă ca o vacă>> De ce îmi zicea asta zilnic?”, întreabă nedumerită doamna cu părul ver­de, însă primește un răspuns pe mă­sura întrebării sale. „Poate pentru că erai”. Deși o voce din boxe le chea­mă să se prezinte cît mai repede la sa­lo­nul 9 pentru consultație, fie­ca­re dintre ele refuză să urmeze în­dem­nul. Vor să evadeze, însă se tem că adevăratul balamuc ar fi afară, pentru că „lumea e plină de nebuni”, iar acolo e mult mai bine să rămînă pentru că totul este gratis.

Doamnele nu mai au răbdare. Se plimbă agitate dintr-un capăt în celălalt al salonului, zgîlțîie cortina căutînd prezența cuiva și se aruncă deznădăjduite în scaune, respirînd greu. „Sînteți proaste? Nu vedeți că toate avem întîlnire? E triu­nghi­ul femeilor, parcă am fi în Triunghiul Bermudelor”.