Învățătura lui Creangă

M-am pitit lîngă un domn mult mai înalt și mai bine făcut decît mine. Nu am vrut să creadă lumea că m-am dus la teatru numai pentru că este gratuit. Bine, asta nu ar fi chiar o mare problemă, însă eu m-am dus la „Povestea prostiei”, o piesă jucată la teatrul pentru copii „Luceafărul”. „În pădurea cu alune, aveau casă trei pitici, vine pupăza și spune…”, iar declarația împricinuitei am auzit-o de la Isa, o fetiță care știa toate versurile de la melodii. Timp de zece minute, pînă să înceapă spectacolul, mi-a dansat, a făcut scheme și mica bască roz de pe cap a transformat-o într-un microfon.

Ce contează că reflectoarele nu erau îndreptate înspre ea? În sinea ei știa că peste cîțiva ani locul ei va fi pe scenă. Din păcate avea și pretendenți: la o distanță de trei rînduri, un băiat îi cînta mamei sale cu telefonul mobil în mînă și cocoțat frumos pe scaun, numai să ajungă la ochii ei. „Proștii se găsesc exclusiv pe scenă” a spus vocea ce răsuna din boxe, pentru a nu se simți nimeni lezat înainte să înceapă spectacolul. Nici bine n-a pus marele drob de sare pe dulap, că o femeie în toată firea a început să plîngă că fiu-su moare din cauza unei mîțe care a împins drobul în capul lui. Bine, noroc de soțul ei că i-a amintit că ei n-au nici o mîță acasă. „Vai, dar eu nu vreau o așa mamă”, se plînge o domnișoară de patru ani cu ochelarii de soare elegant puși pe cap. Aș fi vrut eu să-i spun că se poate și mai rău decît atît, însă nu vroiam să-i stric ziua. De ciudă că toți din familia sa îi sînt „proști ca ziua”, soțul femeii și-a luat soarta în traistă și a plecat în lume ca să vadă dacă sînt și alții mai proști ca ai lui. Părinții inconștienți Cîte hohote se auzeau din spate cînd personajul nostru s-a întîlnit cu un țăran care încerca să doboare soarele pentru a-l lua în casă! „Dar pui o pîlnie în hogeag și apoi ai să îl tragi înăuntru”, îi dăduse soluția corectă. „Alexa, să nu încerci niciodată să furi apa din rîu că poți să înghiți o broască”, rîde un puștan cam de opt ani de fratele său mai mic cînd cotoroanța îl obligă pe fiu său să-i aducă rîul mai aproape pentru a-și astîmpăra setea. Acum mi-am dat seama de ce mi-a plăcut Ion Creangă atît de mult cînd eram copil. Se pare însă că pentru unii, învățătura primită la final – „niciodată să nu te pui cu un prost pentru că are mintea odihnită” – nu a depășit sala teatrului.

George GURESCU