Imaginația nu s-a aruncat de pe pod

De pe scena Iașului Niciun comentariu la Imaginația nu s-a aruncat de pe pod 5

„Hai, hai mai repede, că sigur a început”, îi spune un băiat bru­net prietenului de alături, în timp ce co­boară împreună, aproape fugind spre spirala care duce la „Cub”. Wee­k­endul ăsta, pe 17 și 18 noiembrie, barul „La Bază” n-a mai fost des­chis doar pentru relaxare sau simple discuții la un pahar de vin, ci și pentru două proiecții de filme independente, adunate de cei de la Best Film Award și aduse, după o călătorie prin țară, și în Iași.

Vineri, în prima seară, cele trei filme, două scurte și unul lung, au reușit să facă locurile din Bază să se ocupe în totalitate încă de la ora 19.30, cînd, după cum era men­țio­nat și în program, s-a apăsat play pentru vizionare. Cele două pînze albe, așe­zate într-o parte și-n alta a barului, au devenit repede principalul punct de interes al celor prezenți, odată cu derularea animației Stars, fă­cu­tă de o echipă americană și pînă la do­cumentarul „On the Bridge of Dead and Life”, realizat de o alta din Chi­na. Cel din urmă tratează tema si­nu­ciderii, o problematică destul de accentuată în societatea chine­zeas­că, în care tot mai multe persoane ajung să se arunce în gol de pe podul din centrul republicii. Filmul se con­cen­trează, pe lîngă fenomen, și pe un grup de oameni care, inițial fără să-și propună, se transformă în salvatorii celor pe care-i găsesc hoină­rind fără sens pe pod, gata să-și pună capăt zilelor. Deși pelicula nece­si­tă o atenție sporită pentru a putea fi deslușită în întregime, sala, plină în mare parte de tineri, rămîne cu­min­te pînă la final, cînd genericul îi ru­pe parcă din visare. Singura care mai sparge din cînd în cînd tă­ce­rea este o fetiță cu părul castaniu, prins într-o codiță, care aleargă, în ro­chi­ța ei mov, de colo-colo, printre me­se.

Pentru că se împrietenește re­pe­de cu fotograful, cei doi ajung să se joace împreună, astfel că seara se trans­formă, spre deliciul tuturor, într-o defilare pe podium, în care mi­cul model schimbă poziții și zîm­beș­te larg, cu toată fața, la poze. A do­ua seară, deși nu pare la început să fi atras la fel de multă simpatie ca cea dintîi, se derulează în același regis­tru. Proiecțiile, trei drame adunate de data aceasta de pe tărîm european, din Franța, Austria și Marea Bri­ta­nie, captează repede cei aproape 20 de oameni care au decis să vină încă de la început. Filmele sînt bazate pe te­me mai profunde, precum viața de după moarte, năzuința la fericire sau descoperirea secretului timpului și se deruleză cu mici pauze între ele, cît să mai apuci să fugi pînă la bar ca să-ți iei o bere. Undeva lîngă bar, pe partea dreaptă, trei cupluri se fră­mîntă în scaune pînă găsesc un mo­ment potrivit ca să se ridice, fără să deranjeze, și să-și mai ia ceva de băut. „Nu pot să cred c-am venit aici cu tine”, îi spune o femeie blondă prie­tenului ei și toată lumea izbuc­neș­te în rîs. „Am glumit. A meritat”, adau­gă și face astfel, fără să-și dea sea­ma, un rezumat al celor două seri de film, pe care era păcat să le fi pierdut da­că n-aveai nimic important de fă­cut acasă și-ți doreai să te destinzi, cu un pahar de vin alături.

Sursa foto: Popa Andrei (The Phope)

Autor:

Andreea Anton

Șef-departament „Opinia studențească” și studentă a Catedrei de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top