Fericirea dintr-o cutie metalică

„Dumnezeu nu există decît da­că ne poate aduce fericirea în aceas­tă viață, sau în cea de pe urmă” – cu această frază începe o lecție des­pre fericire, care te face să îți reeva­luezi propria definiție a acestări stări. Ecourile celor opt femei îmbrăcate în rochii scurte și negre dau im­pre­sia că lumea s-a obișnuit să gă­seas­că urme de fericire în diferite obiec­te și le vei da dreptate pentru că știi că ai făcut asta de multe ori. Miercuri seară, 17 mai, de la ora 19.00, studenții în anul al III-lea la Acto­rie, de la Universitatea de Arte din Târgu Mureș au jucat pe scena Tea­tru­lui Fix piesa „Mede/ ea sau Despre fericirea conjugală”, un spectacol despre cum feminismul a schimbat viziunea asupra iubirii și a fericirii.

Cele opt acte ale piesei sînt tră­ite, de fiecare dată, cu o altă interpretare a Medeei, cei din sală fiind martori la zbuciumurile ei interioare. Țipînd sau șoptind, Me­deea arată etapele vieții de cuplu, de la momentul îndrăgostirii, pînă la moarte.

Piese de colecție în lecția despre iubire

Spectacolul dramatic se cons­truiește în jurul unei cutii metalice în care ea își colecționează amin­tirile. Gestul ei te duce cu gîndul la faptul că ai și tu o astfel de cutie în care îți adu­ni memoriile, mai mult sau mai puțin tăioase. Atmos­fera devine tot mai sumbră cînd Medeea începe să împăr­tă­șească din „amintirile ascuțite, tă­ioa­se și așezate în or­di­ne crono­lo­gică”. Personajul reu­șeș­te să trezească un tremur interior, îndată ce afli că și-a găsit mama în cadă, plutind într-o apă roșie. Mai tîr­ziu, piesa de­vi­ne o metaforă a femeilor captive în viața de cuplu, iar fiecare act are un punct culminant. Ana­li­zînd băr­batul îmbrăcat într-un cos­tum ne­gru și ascultînd poveștile des­pre vacanțele din toa­tă lumea, rea­lizezi la ce făcea refe­­rire ferici­rea cu miros de conturi elvețiene. Me­deea trece prin epi­soa­dele căsă­to­riei, ale familiei și ale infi­de­li­tă­ții, devenind la rîndul ei, captivă într-un cerc în care alear­gă după fericire. Dar în această fu­gă nu se dez­lipește de cutia meta­li­că, fre­cîn­du-și mereu încheietu­ri­le mîi­ni­lor.

Latura dramatică a spectacolului capătă nuanțe tragic-comice, fă­­cîndu-i pe cei din sală să rîdă, as­cultînd lecția despre iubire, „cel mai ciudat cuvînt inventat vreo­da­tă”, care aduce fericire, dar și oposul său. „Ultima” Me­dee creează impresia că te în­tor­ci iar la înce­pu­tul poveștii și îți revin în minte imaginile cu apa roșie des­pre care vorbea. Medeea mai adau­gă o piesă de colecție în cutia me­ta­lică, una care o ajută să-și poată suporta amintirile sau prin care să se eli­be­reze de tot de ele. De fapt, toate metamorfozele fericirii au fost un eșec.

de Antonela TĂNĂSELEA