De la doctor din halat sar minciunile în pat

De pe scena Iașului Niciun comentariu la De la doctor din halat sar minciunile în pat 11
Amor în farmacie

Minciuni în minciuni. O garderobă de măști schimbate pentru descoperirea unui șiretlic din trecut și a unui singur țap ispășitor pentru toate. Acestea au fost ingredientele piesei de teatru „Amor în farmacie”, jucată marți seara, pe scena sălii Gaudeamus de la Casa de Cultură a Studenților din Iași. În regia lui Dan Tudor și adaptată după opera dramaturgului francez Eugene Labische, aceasta a prins viață prin intermediul actorilor Anca Ţurcaşiu, Liliana Pană, Dragoş Ionescu, Dan Tudor şi Andrei Duban. Acțiunea este împletită cu umor și are loc într-o farmacie al cărei produs principal este „Mierea Scarlat”, iar farmacistul este pion atît în relația cu soția, cît și cu doctorul care îi finanțează afacerea.

Văl de umbre

Chiar dacă nu cunoști numele de pe afiș, cînd vezi doamnele îm­bră­cate ele­gant, în rochii, ridicate pe tocuri și unele alintate în haine subțiri de blană, îți dai seama că piesa nu es­te una oarecare. Iar cînd lumi­ni­le se aprind, pe scenă apar cinci personaje care privesc publicul fix. Ră­mîn doar două, farmacistul și so­ția sa, Agripina, care se plînge de com­pania doctorului și a soției sale în casa ei. Într-un orășel micuț în care toată lumea e să­nă­toasă, farmacia soților Scarlat este aproape de fali­ment. Însă doctorul îi îm­bol­năvește pe toți pentru ca mai apoi să îi trimită la farmacie, dar 80% din venituri îi revin lui. „Jaaaaa­aa­a­neeeee”, răsună ca un stri­găt de război numele băr­ba­tu­lui, iar publicul se trezește din în­tu­ne­ri­cul să­lii cu rîsete. Femeia pu­ter­nică, vo­lup­toasă, îl amenință că se sinucide cu suc de purici dacă cei doi nu pleacă din casa ei. Dar băr­ba­­tul, subțirel și moale ca o păpușă din cîrpe, mereu cu basca pe cap, reu­șeș­te să o convingă de oportunită­ți­le viitoare alături de me­dicul Vlă­­des­cu, trecînd peste tea­ma că soția va „rupe aspiratorul de el”, așa cum face atunci cînd e ne­mul­țu­mită. Cei doi sînt cuplul tipic în ca­re masculul dominant este de fapt femeia, iar soțul nu este decît ma­și­na de produs bani. Însă Agripina dă dovadă de sensibilitate atunci cînd Jan vine acasă dimineața „beat cuc”, chiar dacă bănuiește că ar fi petrecut o noapte cu Se­ra­fi­ma, so­ția medicului. Îi aduce papucii în formă de cap de girafă care „trebuie să stea cu ochii pe el cît timp ea e plecată”, îi vorbește dulce și îl trimite la somn.

Serafima, o tînără corpolentă, roș­cată, recunoaște într-un mo­ment de slăbiciune în fața gazdelor că îl iubea pe prietenul cel mai bun al medicului, Patraulea Laurențiu. Dar cum acesta a plecat în Texas și și-a cumpărat o fermă de vaci, s-a căsătorit cu Vlădescu la numai șa­se zile de la incident. Spre deosebire de cuplul din farmacie, cei doi sînt foarte apropiați. „Vă iubiți ca două turturele, poate chiar mai multe”, îi ironizează Agripina, în timp ce medicul îi aduce soției sale scaunul alb, adus din Singapore, pe care aceasta se așază comod.

Cu susul în jos

Toată armonia clădită cără­mi­dă cu cărămidă din minciuni se sfar­mă atunci cînd Laurețiu se întoar­ce din Texas. Îmbrăcat ca un cawboy, cu cizme, pălărie și un tricou pe care este imprimat capul unei vaci, bărbatul se bucură să-și revadă prie­tenul, neștiind că este căsătorit acum cu fosta lui mare dragoste. Me­di­cul încercă să scape din vorbe de nou-venit și începe a-i povesti că de cînd este el în oraș, s-a înființat la spital secția de rîioși și că dacă va fi ales în Parlament, va construi pasaje pentru metro în oraș. „Zici că lumea merită o soartă mai bu­nă. Le-o aduci tu cu metroul?”, în­trea­bă cowboy-ul conștient de minciunile politice. Tot el este singurul bărbat care îi face complimente soției farmacistului, deși se teme de forța ei. „Dacă vreți, v-o dau./ Nu, mulțumesc. Nu stau mult în oraș” este schimbul de replici care scoate aerul din plămîni sub for­ma hohotelor de rîs.

Șirul farselor și al minciunilor este întrerupt atunci cînd, sub presiunea unei arme, personajele se spovedesc în fața medicului care îi întreabă ironic: „Dacă nici noi doctorii nu mai știm să omorîm, atunci cine?”. Serafima spune că s-a întîlnit cu Laurețiu întîmplător și a aflat că din cauza faptului că Vlă­descu i-a făcut o imagine proastă, de bețivă, în fața amicului său, aces­ta a părăsit-o. Astfel a putut-o păstra doar pentru el. Umbra care ține în mînă pușca se întinde pe draperiile roșii pînă sus, desupra celorlalți de pe scenă ca un demon gata să îi înghită. Însă imaginea dis­pare odată cu stingerea reflectoa­re­lor și valul de aplauze.

Piesa amintește de îndrep­tă­toa­rele de moravuri ale lui Cara­gia­le. Astfel aflăm că banii, dra­gos­tea și gelozia sînt elementele care îndeamnă oamenii să acționeze ca niște vulcani activi și îi transformă în păpușari de ocazie.

Autor:

Ana-Maria BUCUR

Redactor-șef la Opinia studenţească, studentă în anul al treilea la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top