Cultura de cafenea

Amestecarea artelor a avut mereu ca rezultat un colaj și mai complex de răbufniri artistice. În cadrul Festivalului CafeKultour, cele șapte arte s-au lăsat purtate de bună voie într-un dans cu parfum franțuzesc. În cea de-a doua săptămînă a festivalului, un concert de muzică experimental – psihedelică, un vernisaj de fotografie desprinsă dintr-un film abstract, un film labirintic și reînvierea iubirii în poezie continuă periplul prin cafenelele ieșene. Cele patru seri au fost doar o mică parte a festivalului care se va finaliza la sfîrșitul lunii.

Cadrul I : Muzică

Decorul bizantin din Baia Turcească amintește de o temniță medievală în care de pe tavanul din piatră cad zgomotos picături de apă într-o baltă întunecată. Concertul de muzică experimental–psihedelică al trupei Nu & Apa Neagră de luni seara se desfășoară ca o lungă ședință de hipnoză. Ritmul de muzică ambientală e completat cu sunete de clopote de alamă, voci suprapuse, pulsul disonant al unei inimi sau trilurile unei ciocîrlii. Timișorenii care învie prin muzică vechi cînturi din Orientul Îndepărtat folosesc instrumente din cele mai exotice asemănătoare unor clarinete colorate sau cobze arhaice (saz, guslă, appalachian, dulcimer sau e–bow).

În paralel, muzica încărcată de mirodenii orientale este dublată de o proiecție video pe pereții de cărămidă tocită de vreme. Imaginile organice seamănă vag cu suprapunerea unei inimi pulsînde, a unui geam de sticlă udat sporadic de picuri de apă care imprimă pe zid un tapet fluid. Cîteva  zeci de curioși sînt dintre aceia care rămîn consternați de „bizareria” care are loc și se strecoară printre ceilalți cît de subtil pot spre ieșire și cei care rămîn captați de ecourile articulate de peșteră și se înghiontesc doar ca să ajungă mai aproape de scena rotundă din mijlocul aulei întunecoase.

Cadrul II : Fotografie

Sașa Liviu Stoianovici, unul din instrumentiștii trupei experimentale Nu & Apa Neagră, merge dincolo de asocierea muzicii cu imaginea motorie. Filmul abstract „Fugind prin peisaj pe timp de furtună”, proiectat cu o seară înainte pe pereții Băii Turcești însoțește marți vernisajul expoziției sale compusă din instantanee capturate din film și tipărite pe suport rigid. Autorul, un boem autentic, se lasă alene pe un jilț din sala luminată difuz în compania unui pahar de vin roșu.

Ansamblul tuturor ipostazelor în care este exprimată arta rezultă într-un produs abstract care invită la interpretări. Prin „Fugind prin peisaj pe timp de furtună” autorul afirmă cu patos că arta lui înseamnă mișcare, dinamism, invitație la reflecție: „în real e foarte mult abstract, pînă la urmă. Iau un peisaj, de exemplu, o pădure dintr-o pictură clasică. Extrag o bucățică din ea, o lipesc în alt context și obțin o fotografie abstractă. Totul constă în cum disec cotidianul. Celulele, structurile vegetale care nu sînt abstracte în sine, în sensul de «extrase din real», dar au valoare prin ele însele. Piatra, structura pietrei privită macroscopic este un element abstract, are niște structuri și texturi fantastice. În sine nu spune nimic, dar vorbește despre ea însăși, ca și pielea noastră, privită la nivel celular”.

Cadrul III : Film

Cum reacționezi cînd fratele tău geamăn pur și simplu dispare fără nici o urmă ori indiciu, cînd înainte cu doar cîteva săptămîni era cel mai bun prieten al tău? Cînd căsuța lui vocală se umple de mesaje, din cameră îi lipsește doar chitara și nu poți să-ți scoți din cap ideea că părinții tăi pur și simplu nu fac destule pentru a-l aduce înapoi indiferent de unde este? „Je vais bien ne t’en fais pas”, în regia lui Philippe Lauret vorbește despre înfruntarea temerilor și a morții.

Despre vîrtejul de ipoteze în care sînt oamenii aruncați în preajma incertitudinii. Loďc, veșnicul personaj absent, și tatăl neputincios în fața durerii fiicei sale, o poartă pe Lili printr-un labirint bizar al unei maturizări forțate. Filmul proiectat miercuri, 14 aprilie, în Jive Café înfățișează o Mélanie Laurent cu lacrimi în ochi, convalescentă și palidă, produsul stigmatului pierderii unei persoane dragi în brațele morții.

Cadrul IV : Poezie

E inutil să înșiri toate modalitățile descoperite de om de-a lungul timpului pentru a exprima dragostea. Lectorii de limbă spaniolă, portugheză, italiană și franceză, alături de studenți au creat joi în cadrul intim al Restaurantului Theatro un colaj de imagini, sunete și fragmente de film în care pe fundalul unor peisaje cu sori adormind printre valuri, iubirea este proiectată în amploarea sa, „senzuală, clasică, în tonuri de alb și negru, grotescă, tragică, pasională, răzvrătită, romantică, disperată, ireverențioasă și provocatoare”.

„Călătoria cu Eros și Eris” s-a încheiat cu lecturi din tumultoasa corespondență dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle, traduse în cele patru limbi alese ca laitmotiv. Pentru că doar Emin putea mîngîia suferința Cuței lăsată într-o frustrantă așteptare în Iașii prăfuiți de altădată: „tu crezi că pe mine mă aranjează depărtarea de dulcea mea amică? De loc, de loc, de loc”.

Alexandra PANAETE