Cinci actori între paranteze

Dumitru Năstrușnicu, Andreea Boboc, Daniel Busuioc, Oana Miron și Octavian Jighirgiu au prezentat publicului ieșean culisele teatrului, dificultățile și stresul prin care trec atît actorii cît și regizorul și asistentul său în cadrul unei repetiții, în piesa „Teatru la bar” sau „Teatru între paranteze”, care s-a jucat în cafeneaua Maideyi miercuri, 5 octombrie, în regia lui Octavian Jighirgiu. „Miza” acesteia a fost nu povestea în sine, ci „bucătăria” actoriei. Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Rotaract Iași, iar o parte din venituri au fost donate fundației Renașterea Speranței, pentru ajutorarea copiiilor cu Sindromul Down.

„Teatrul este trucaj, scena este mi­­­raj iar actorii nu sînt”, își dă sea­ma Daniel Busuioc (regizorul), în timp Năstrușnicu (el) se frige, în­cercînd să-i facă o cafea. Piesa este jucată din perspectiva didascaliil­or, adică a instrucțiunilor care le sînt date actorilor în paranteze, în­aintea fiecărei replici. „A sarit roata de la microbuz”, se scuză și apar și acto­rii. Cu un cap de cal pe umăr, An­dreea Boboc (asistentul regizorului) își face loc printre ei. Cînd o vede, regizorul se enervează. „Păi nu jucăm tinerețe fără…?” „Bătrî­nețe e în capul tău senil”, i-o taie repede acesta.

Din culise

Scenariul e simplu. Soțul află de infidelitatea nevestei și o confruntă. Piesa se complică însă din mo­mentul în care actorii nu mai sînt pe aceeași lungime de undă cu cerințele regizorului, acesta deve­nind din ce în ce mai nervos. „Ve­deți, toate ar fi bune și frumoase da­că n-ar fi actorașii ăștia”, se adre­sează Daniel Busuioc publi­cu­lui. Pentru că piesa se joacă chiar în mijlocul localului, între me­se, fără o barieră propriu-zisă între „scenă” și spectatori.

„Pentru teatru ai nevoie de M.I.L.F.: muncă, intuiție, loialitate și finețe”, ne mai spune acesta, în timp ce suge o felie de lămîie de la bar. „Îmi cer scuze, am mîncat ce­va care nu mi-a picat bine azi dimineață la stomac și…”, se justi­fi­­că acesta față de cei din public. Îi cere asistentei un sunet de gong, dar cum nu reușește să-l reproducă, e nevoit tot el să ia tăvița și lingura. „Școală veche”, remarcă Năs­truș­nicu. „Nu mai gîndi, da? Ia textul și hai să înce­pem”, se repede regizorul. „Stare, vino, stare, vino, stare, vino”, în­cear­că Dumitru să-și intre în rol. Busuioc se ener­vea­ză pe Oana (ea) și, căutînd prin public, o alege pe Ana să-i ia locul pentru cîteva mi­nute. Nici nu ajun­ge bine fata prin­tre actori, că Năs­trușnicu anunță, surprin­derea ei, „ok, reluăm de la scena violului”.

Apare și amantul în scenă, ju­cat de Octavian Jighirgiu, însă nu reușește să înțeleagă de ce trebuie să „arunce cu nonșalanță chiștocul pe fereastră, fără să-i pese că aceas­ta nu este deschisă”. „Ia spune-mi cu cine ai făcut tu regia, să-mi dai numărul lui de telefon să-l bag în…”, se enervează iar re­gi­­zorul. După alte astfel de cîteva remarci, primește în sfîrșit numele și numărul profesorului și dă îna­poi: „Ăă, da, îl știu pe maestru, transmiteți-i salutări din partea mea”. Cere apoi un sunet de pes­căruș, dar nu primește de la asistentă decît un „un pescăruș bolnav”, apoi un strigăt de cioară. „Ei, poftim, teatru fără pescăruș!”. Însă, ironic, tot el spusese mai devreme că „un regizor adevărat nu se plîn­ge niciodată”.

Moartea franceză

Oana Miron nu mai suportă cri­ticile regizorului, care îi este și soț, și pleacă furioasă din cafenea, lăsînd piesa fără o ea. Andreea Bo­­boc se simte nevoită să-i ia lo­cul pentru cîteva minute. Renunță însă cînd nu mai face nici ea față stresului și Busuioc nu are de ales, sunîndu-și consoarta, pe care o roagă să se întoarcă pe scenă.

Piesa ajun­ge la punctul cul­minant, cînd el îi confruntă pe cei doi amanți, dar este împușcat. „Hai, vreau să văd o moarte fran­ceză”, îi spune Daniel Busu­ioc lui Năstrușnicu, în timp ce acesta se prăvălește ca-n reluare pe po­dea.

Abia cînd piesa-i gata reușește și amantul să arunce cu nonșalanță spre fereastră, de data asta pistolul, lovindu-l pe Dumitru în cap. Aces­­ta iese de după panou plin de sînge și cei cinci actori ies grăbiți spre Spitalul de Urgențe de vizavi. „V-am spus eu că teatrul se face cu sînge”, conchide Daniel Busuioc în timp ce iese pe ușă.

Ioan STOLERU