Amorul s-a pierdut cu politica

O doamnă cu buclele argintii ți­ne strîns biletul în mînă și se gră­beș­te să-și ocupe locul din fața sce­nei, dar soțul ei îi spune că piesa începe abia peste un sfert de oră și că el știe deja pe de rost înregistrarea cu istoricul teatrului. Tot în pri­me­le rînduri și-au cumpărat bilete și niș­te liceeni din ultimul an, cu spe­ran­ța că vor recapitula o operă din pro­grama de la Bacalaureat, unii dintre ei spunînd că nu o să mai citească schița dacă văd spectacolul. Fiind­că sîmbătă seara, de la ora 19.00, s-a pus în scenă piesa „O scrisoare pier­dută” în Sala Mare a Teatrului Națio­nal „Vasile Alecsandri” din Iași.

Stînd la birou și turnîndu-și wis­key în pahar – așa apare Ștefan Ti­pătescu, îmbrăcat într-o cămașă roșie și sacou galben. Decorul e mai apropiat de zilele noastre decît de cele ale lui Caragiale, căci pe lîngă sticla de JB, suport de creioane, ză­rești și un laptop mic. Apariția lui Ghiță stîrnește rîsul spectatorilor, iar cîțiva dintre ei repetă odată cu personajul „renumerație mică, fa­mi­lie mare”. Odată cu izbucnirea conflictului în jurul scrisorii de a­mor, unei fetițe i se pare că cel care va rezolva toată încurcătura este Ghi­ță „pentru că poliția îi prinde pe răufăcători”. Zaharia, tipul bur­ghezului, e îmbrăcat într-un cos­tum gri, iar replicile lui și convinge­rea că scrisoarea scrisă de Fănică lui Zoe e o plastografie (n.red. un fals), îl face pe un domn să chi­co­teas­că: „dacă ar ști el”.

Pe măsură ce apar mai multe personaje în scenă, pe atît devine mai savuros spectacolul. Spec­ta­torii nu se pot abține să nu rîdă, mai ales la scenele în ca­re Zoe po­zează în victimă și în­cear­că să mai obțină ceva prin trucuri femeiești. „Fe­meile astea, nu poți scăpa de ele”, spune un domn, după care îi zîmbește soției. Un alt personaj savuros este cetățeanul „turmentat” care tot repeta „nu mă învîrti că amețesc” și continua să strige că el nu luptă cu guvernul.

Evoluția conflictului trans­for­mă piesa într-un joc politic al lui Cațavencu pentru a încerca să obțină funcția de deputat și lasă ideea că situațiile amoroase pot de­veni un șantaj în oricare împrejurare. Îngrijorată pentru imaginea ei și ajunsă aproape la disperare, Zoe dă să înghită un flacon de pas­tile, însă se răzgîndește și întreaga scenă se umple de biluțe mici, cîteva ajungînd chiar printre scaunele din sală.

Cînd totul pare să fi mers după cum a plănuit Cațavencu, adică să cîștige susținerea din partea ad­ver­sarilor politici, situația este răs­tur­nată de un personaj misterios care cîștigă alegerile. Uneori, nici măcar o altfel de „scrisoare pier­dută” nu o să schimbe lucrurile.

de Antonela TĂNĂSELEA