Zece ani de francofonie, în transmisiune directă
Academia de gardă 7 noiembrie 2011 Niciun comentariu la Zece ani de francofonie, în transmisiune directă 0Asociația Studenților Francofoni din Iași (ASFI) a împlinit duminică, 6 noiembrie, zece ani de existență. Pentru a sărbători acest eveniment, tinerii au organizat sîmbăta trecută, începînd cu ora 20.30, un cocktail la Centrul Cultural Francez (CCF), la care au fost invitați Jose-Maria Queiros, director CCF, Alexander Rubel, director al Centrului Cultural German Iași, Jose Ernesto Gonzales Contrera, director al Centrului Cultural al Americii Latine și Caraibelor Iași, cît și rectorii instituțiilor de învățămînt superior ieșene, studenți veniți din țări francofone și foști și actuali membri ai ASFI.
Evenimentul a început cu cîteva discursuri ținute de directorul CCF, asistentul cultural al Centrului, președinți din alți ani ai asociației și alți membri activi, discursuri concentrate pe voluntariat, ce se întîmplă în ASFI dar și în jurul asociației. După aceastea, a urmat recitalul trupei Hop și apoi cel al unei formații de muzică jazz de la Casa de Cultură a Studenților din Iași. „După ce ne-au încîntat ei cu un anumit colaj de piese am trecut la partea socializării, după care am încheiat cu tortul aniversar, care a fost împărțit la toți participanții”, a declarat Mircea Mereacre, președintele ASFI.
Aniversarea a fost transmisă în direct pe Internet, pe site-ul ASFI și pe pagina de Facebook a asociației. „Peste 20 de persoane din mai multe țări ale Europei: Belgia, Franța, Elveția, Republica Moldova ne-au urmărit live”, a completat Mircea. Acesta a mai spus că în perioada imediat următoare este posibil ca tinerii să pună la cale și un proiect care să marcheze aniversarea celor zece ani de activitate.
ASFI a fost înființată pe 6 noiembrie 2001, la inițiativa lect. univ. dr. Nathalie Duplaissy de la Facultatea de Litere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. ASFI se declară a fi o organizație non-guvernamentală, apolitică și non profit, este cea mai veche asociație de profil francofon din țară și una dintre cele mai active ONG-uri din Iași.
Anul trecut, ASFI a primit titlul de „Asociația Studențească a Anului” la Gala Voluntarilor, organizată de Fundația Serviciilor Sociale Bethany.
Ioan STOLERU









Adaugă un comentariu