Universitatea Tehnică reziliază contractul cu firma care reabilitează căminul T6

Academia de gardă Niciun comentariu la Universitatea Tehnică reziliază contractul cu firma care reabilitează căminul T6 43

Direcția de Servicii Stu­den­țești (DSS) a Universității Teh­ni­ce „Gheorghe Asachi”din Iași (TU­IAȘI) plănuiește să renunțe la contractul cu firma răspunzătoare de re­abilitarea Căminului T6 din Ca­m­pusul „Tudor Vladimirescu” fi­ind­că aceasta a întîrziat finalizarea lu­crărilor și a introdus costuri suplimentare prea mari pentru execuția lucrărilor.

„În 2008 firma SC. CONSPEG ROM SRL Vaslui a cîștigat licita­ția pentru reparații, dar proiectul teh­nic prezentat de ei afecta structura de re­zistență a căminului”, a declarat ing. Bogdan Budeanu, directorul DSS.

Înainte de începerea activi­tă­ți­lor de către constructor, clădirea avea cî­te un grup sanitar la cîte trei ca­me­re. Însă, conform noului proiect, fi­­ecare cameră urmează să aibă baie proprie, chiar dacă acest lucru în­seam­nă pierderea a 3000 de locuri de cazare. „A fost realizată o a doua schi­­ță, care lega două încăperi prin­tr-un hol comun, cu o deschidere la pa­lier iar pe acest hol aveau să fie cîte do­uă grupuri sanitare comune. Dar cos­turile crescuseră cu cîte 20% față de prețul contractului original, de aproape 4.800.000 de lei, cu a­pro­xi­mativ un milion. Chiar dacă se mai întîmplă să apară costuri suplimentare, au crescut prea mult”, a precizat Bogdan Budeanu, di­rec­torul DSS.

Universitatea ar putea recupera 60.000 de lei

Anual a fost plătită cîte o parte din suma contractului pentru lu­cră­rile efectuate, ajungînd ca pînă în prezent să se fi cheltuit în jur de 1.600.000 de lei pe re­pa­ra­ții și ma­te­riale. „Problema este că pînă a­cum noi am verificat să ve­dem cum de­curge treaba pe șan­tier, însă am ob­ser­vat că situația de pe teren nu co­i­­n­cide cu cea a de­vi­ze­lor de lucrări. Firma nici nu a res­pectat termeni din contract, iar pî­nă astăzi abia dacă sîntem la 10 –15% din toată activitatea”, a menționat Bogdan Bu­deanu.

Pentru a nu cheltui bani în plus, DSS plănuiește să păstreze cea de-a doua schiță de proiect, pe baza că­re­ia să lucreze o altă firmă de construcții. De asemenea, aceștia do­resc ca reabilitările să se facă pe pa­li­e­re, astfel încît unele camere să poa­tă fi date în folosință înainte de fi­na­lizarea întregii lucrări.

În momentul de față, o firmă de expertiză tehnică și financiară va o­feri în aproximativ o lună un ra­port despre situația Căminului T6, din 2008, pînă astăzi. În cazul în care TUIAȘI va ajunge în instanță cu fir­ma constructoare, DSS pot recupera din banii investiți doar 60.000 de lei printr-o garanție de bună e­xe­cuție.

Paul ANDRICI

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top