Un avion de război a aterizat la Politehnică

Academia de gardă Niciun comentariu la Un avion de război a aterizat la Politehnică 16

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a donat săptămîna trecută U­niversității Tehnice „Gheorghe A­sachi” din Iași (UTI) un avion de răz­boi de tip IAR-93 SC MB. A­cesta, adus la inițiativa prof. univ. dr. ing. Spiridon Crețu, prorector pe strategii universitare, va fi utilizat în cercetare de către studenții și profesorii de la Facultatea de Mecanică de la UTI.

„Avem o specializare de transporturi și acolo se discută toate transporturile rutiere feroviare și va fi pentru uzul studenților. Nu se va ri­dica de la pămînt, e pus în curtea facultății, va fi folosită aparatura de bord, mecanisme, sînt o mulțime de componente care trebuiesc înțelese. Rămîne întreg și disponibil pentru studenți. Numai motorul va fi separat”, a declarat prof. univ. dr. ing. Mir­­cea Dan Gușă, prorector res­pon­sabil cu activitatea didactică.

Fără arme 

Avionul este dezafectat și fuselajul se află deja în posesia universității, urmînd a fi adus și motorul acestuia, care a fost scos și va fi mon­tat într-un laborator pentru a putea fi folosit la activitățile de a­co­lo. Tur­binele avionului IAR 93 vor fi anali­za­te la programele didactice unde se studiază astfel de mecanis­me, la Mecatronică.

Reprezentanții MApN au decis la începutul anului să doneze mai multe avioane dezafectate la diverse instituții din țară. Astfel, încă trei a­vi­­oane de tip IAR 93 au fost trimise către Institutul Național de Cer­cetări Aerospațiale „Elie Carofili” INCAS din cadrul Ministerului Educației, Aeroclubului Român și Aeroclubului „Oltenia” din subordinea Ministerului Trans­por­tu­ri­lor și Infrastructurii. În plus, două aeronave de tip MiG 21, dezafectate de dotările specific militare, au ajuns la Arhiepiscopia Romanului și Ba­căului, la Centrului Misionar Fi­lan­tropic Ștefan cel Mare și Sfînt din Bacău, respectiv Parohiei Sfin­ții­ Apostoli din Moinești, pentru ex­pu­nerea acestora în scop comemorativ pentru centenarul primului zbor făcut de Aurel Vlaicu.

Valoarea totală a aeronavelor ce­date de MApN este de aproximativ 2 milioane de lei, iar preluarea și trans­portul a­ces­to­ra sînt plătite de către instituțiile beneficiare.

Ioan STOLERU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top