UMF sărbătorește 139 de la primul curs de medicină

Academia de gardă Niciun comentariu la UMF sărbătorește 139 de la primul curs de medicină 40
UMF sărbătorește 139 de la primul curs de medicină

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iași sărbătorește săptămîna aceasta, în perioada 6 – 9 decembrie, 139 de ani de la primul curs de anatomie printr-o serie de evenimente. Unul dintre invitații speciali, academicianul Alexandru Zub, va susține în aceste zile și o conferință despre întregirea națională, alături de manifestările științifice urmînd să aibă loc și evenimente culturale și acțiuni caritabile. „Au trecut 139 de ani de cînd profesorul Leon Scully ținea primul curs de anatomie la proaspăt înființata Facultate de Medicină ieșeană. Acel moment inaugural, care marchează începutul învățămîntului superior medical ieșean – este sărbătorit în fiecare an, la început de decembrie, la Universitatea de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa» din Iași. Un bun prilej de a celebra excelența în educație printr-o serie de manifestări științifice și culturale, prin acțiuni caritabile și concerte extraordinare”, anunță reprezentații UMF Iași.

Deschiderea festivă a „Zilelor UMF” va avea loc vineri, pe data de 7 decembrie, de la ora 10.00, în Aula „George Emil Palade”, în cadrul evenimentului urmînd să fie susținută, de către academicianul Alexandru Zub, și conferința „Istoricii români în războiul de întregire națională”. „Sîntem onorați să-l avem alături de noi, într-un moment de sărbătoare pentru universitate, pe domnul academician Alexandru Zub, personalitate marcantă a Iașului și unul dintre istoricii de seamă ai României”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.

În cadrul deschiderii festive va avea loc și proiecția filmului documentar „Medici ieșeni în linia întîi”, realizat de Alina Țiței, urmînd ca apoi să fie lansate două expoziții dedicate Centenarului, „Contribuția medicilor ieșeni la Marea Unire”, expusă în Muzeul de Istorie al Medicinei, și expoziția „Marea Unire în presa vremii”, care va putea fi admirată în Holul din fața Aulei „George Emil Palade”.

Tot vineri vor avea loc și patru lansări de carte, apărute la Editura „Grigore T. Popa”, evenimentele urmînd să se desfășoare la Muzeul de Istorie a Medicinei. „Elemente de nursing în cancer”, ediția a II-a, editată sub coordonarea medicului Lucian Miron, „Predictori morfologici ai permeabilității grafturilor în revascularizarea coronariană chirurgicală”, semnată de Grigore Tinică și Cristina Furnică, „Din istoria anecdotică a medicinii ieșene”, realizată de O. C. Mungiu, G. Ungureanu, A. Aldea și C. Romanescu, dar și „Curs de neurologie”, semnat de Aurora Constantinescu și Dan I. Cuciureanu vor fi prezentate publicului alături de ultimul număr al revistei „Însemnări ieșene”. Tot vineri, de la ora 17.00, în Aula „George Emil Palade”, va avea loc și un „Dialog din «Dragă inimă»” cu doctorul Vasi Rădulescu, invitat al Clubului de literatură „V. Voiculescu”.

18 ani de transplant renal la Iași

Joi, pe 6 decembrie, cu o zi înainte de festivitatea oficială a „Zilelor UMF”, va avea loc deschiderea unuia dintre cele mai importante evenimente științifice studențești din țară – Congresul Internațional de Medicină Dentară pentru Studenți și Tineri Medici – STOMIS, eveniment care a ajuns la cea de-a XIV-a ediție. Congresul este organizat de Societatea Studenților Stomatologi Iași, urmînd să se desfășoare pe durata celor congresul se desfășoară pînă pe 9 decembrie. Manifestările cuprind un program complex, cu workshop-uri și sesiuni științifice, care abordează teme actuale din domeniul medicinei dentare.

Sîmbătă, pe data de 8 decembrie, de la ora 10.00, în Aula „George Emil Palade”, se vor marca cei „18 ani de transplant renal la Iași”, în cadrul întîlnirii urmînd să fie prezenți mai mulți specialiști din Iași și România în domeniul transplantului renal. În cadrul întîlnirii vor vorbi reprezentanți ai UMF Iași, Societatea Europeană a Transplantului de Organe (ESOT), Societatea Română de Nefrologie, din Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău, Republica Moldova, reprezentanți ai pacienților, dar și oficialități locale. În cadrul programului de sîmbătă, de la ora 12.00, va avea loc și o prelegere despre Marele Război susținută de prof. univ. dr. Dumitru Preda, fost director al Direcţiei Arhivelor Diplomatice și fost ambasador al României în Cuba, ocazie cu care va fi lansată și cartea „Campaniile armatei române pentru întregirea țării 1916-1920”, semnată de Dumitru Preda. De la ora 13.00, va avea loc deschiderea oficială a Muzeului de Istorie a Farmaciei, ocazie cu care se va lansa cartea „Rețete medicale din Moldova în prima jumătate a secolului al XIX-lea”, semnată de Maria Pascu.

Duminică, pe 9 decembrie, în ultima zi de manifestări, va avea loc conferinţa „Dezvoltarea cercetării biomedicale prin biotehnologie ȋn UMF Iași- MedBiotech 2018”. Manifestarea se va desfășura de la ora 10.00, în Sala de Conferinţe a facultăţii, acesta reunind o suită de prelegeri, prezentări și dezbateri cu tema „Dezvoltarea bazei materiale deja existente la nivelul Universității și coordonarea activității desfășurate ȋn biotehnologia aplicată pentru realizarea unei cercetări de anvergură”.

Manifestările se vor încheia de la ora 14.00, în sala Gaudeamus a Casei de Cultură a Studenților Iași, cu Balul Iernii, organizat anual de către Societatea Studenților Mediciniști Iași (SSMI). Spectacolul are scop caritabil, organizatorii urmărind strîngerea de fonduri pentru copiii de la Complexul de Servicii Comunitare „Bogdana” din Bogdănești. Programul Zilelelor UMF Iași se va încheia duminică seara, în Sala Mare a Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, cu o gală extraordinară în cadrul căreia vor fi premiați profesorii emeriți, urmînd ca cei prezenți să urmărească, la finalul serii, spectacolul de operă „Carmina Burana”.

Autor:

Andrei Mihai

Secretar de redacție la Opinia studențească, student în anul al II-lea la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” , secția Teologie Didactică de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top