Traian Basescu: nu oricine poate organiza doctorate

Academia de gardă Niciun comentariu la Traian Basescu: nu oricine poate organiza doctorate 1

Presedintele Romaniei, Traian Basescu (foto) a respins marti, 2 decembrie, legea votata de senatori si deputati conform careia orice institutie de invatamint superior ar fi putut organiza programe de masterat si doctorat. Acesta a cerut Parlamentului reexaminarea Legii privind respingerea Ordonantei de Urgenta a Guvernului (OUG) nr. 89/2008 pentru modificarea Legii invatamintului nr. 84/1995.

Seful statului a mentionat, in cererea sa, ca OUG nr. 89/2008 prevede dreptul institutiilor acreditate si evaluate cu “grad de incredere ridicat” de catre Agentia Romana de Asigurare a Calitatii in Invatamintul Superior (ARACIS) de a decide infiintarea, continutul si oportunitatea programelor de masterat cuprinse in domeniile stiintifice ale universitatii. “Se recunostea astfel importanta atestarii unor standarde de calitate a unitatilor de invatamint care dispun de dreptul de a organiza programe de studii postuniversitare. Data fiind importanta reformei in educatie si cercetare si cresterea performantei invatamintului superior, consider ca masurile stipulate de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 89/2008 aveau menirea sa introduca o crestere a calitatii la nivelul studiilor postuniversitare si transformarea acestora in programe competitive pe plan european. De aceea, consider ca Legea de respingere a ordonantei de urgenta a Guvernului va avea un impact negativ asupra dezvoltarii unui invatamint universitar performant”, se arata in cererea emisa de Presedintie. In acelasi comunicat, se mai preciza si faptul ca actul Executivului introducea “o crestere a calitatii la nivelul studiilor postuniversitare si transformarea acestora in programe competitive pe plan european”.

In urma cu aproximativ o luna, pe 11 noiembrie, parlamentarii votasera, in unanimitate, legea prin care orice universitate acreditata din Romania putea sa organizeze masterate si doctorate. In mediul academic, votul senatorilor si deputatilor a fost criticat, pe motiv ca ar favoriza, in primul rind, institutiile de invatamint superior particulare si pe cele care nu indeplinesc criteriile impuse de ARACIS.

Dan CONDREA

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top