Studiu în regim hotelier

Academia de gardă Niciun comentariu la Studiu în regim hotelier 4

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) ar putea avea, în doi ani, un cămin propriu. Acesta va fi proiectat pentru 120 de locuri, în camere urmînd să fie cazat cîte un singur student.

„Căminul va fi amplasat cel mai probabil în zona străzii Palat, terenul fiind pus la dispoziție de către Eparhia Iași. Construcția, dotarea și administrarea vor ține de universitate. Nu ar trebui să dureze mai mult de doi ani”, a declarat ec. Bogdan-Eduard Pleșcan, directorul Direcției General-Administrative a UAIC.

Conform acestuia, lucrările vor fi demarate cel mai probabil la sfîrșitul celui de-al treilea trimestru al acestui an. Valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 12 milioane de lei, din care 2,5 milioane vor fi acordate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS). De altfel, prin fila de plan primită de conducerea universității cu două săptămîni în urmă, suma repartizată de MECTS instituției ieșene este de 5 milioane de lei, un buget de 18 ori mai mic decît cel alocat în anul 2007.

Astfel, cele 2,5 milioane rămase vor fi investite de UAIC în construirea unei clădiri cu săli de curs, seminar și amfiteatre.

Alex VARNINSCHI

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top