Studiază și vizitează cu Erasmus Plus

Academia de gardă Niciun comentariu la Studiază și vizitează cu Erasmus Plus 12
Se deschid ușile pentru programul Erasmus plus

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) au găzduit prezentarea programului de studiu în străinătate Erasmus Plus în cadrul evenimentului „Erasmus Open Doors” organizat joi, 27 noiembrie, în sălile Senat ale universităților. Evenimentul a fost realizat simultan în toate centrele universitare din România.

În cadrul evenimentului au fost prezentate criteriile generale de selecție a candidaților, dosarul de candidatură, cum se organizează selecția, documentele necesare recunoașterii perioadei de studii și echivalarea acestora, persoanele și asociațiile de contact și universitățile partenere în cadrul programului Erasmus.

Erasmus + este programul Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport pentru perioada 2014-2020, iar prin acesta studenții au posibilitatea să plece să studieze în străinătate timp de 12 luni. Finanțarea programului de studiu se încadrează între 450-500 de euro. În cazul stagiilor de practică, bugetul este mai mare, între 650-750 de euro, iar selecțiile au loc pe tot parcursul anului academic.

Autor:

Doina SÎRBU

Redactor la Opinia studențească, student la Departamentul de Jurnalism și Științe ale Comunicării din Iași.

Adaugă un comentariu

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top