Studenții și-au încordat mușchii

Academia de gardă Niciun comentariu la Studenții și-au încordat mușchii 1

Joi, 24 mai, de la ora 14.00, pe terenul Facultății de Educație Fi­zi­că și Sport (FEFS) a Uni­ver­si­tă­ții „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași, a avut loc competiția de cul­turism desfășurată în cadrul Săp­tă­mî­nii Sportului Studențesc Ie­șean „Pasiune pentru mișcare!”. La ma­nifestarea organizată de UAIC îm­pre­ună cu FEFS au participat doar opt concurenți la două categorii – pî­nă în 80 de kilograme și peste 80 de kilograme.

„Anul trecut competiția a fost mult mai bine mediatizată, mult mai mulți participanți, mulți sponsori. Am organizat-o noi atunci, cei de la Fa­cul­tatea de Sport și a avut o am­plo­a­re mult mai mare. Acum, competiția a fost mai puțin impresionantă. Ori­cum, pentru nivelul acesta studen­țesc e foarte bine, iar toți participanții, în afară de doi, sînt studenți de la noi, de la Educație Fizică”, a declarat asist. univ. dr. Petrea Renato Gabriel, de la FEFS, care a moderat concursul.

Competiția a debutat cu categoria de pînă în 80 de kilograme la ca­re s-au întrecut patru participanți, cîș­ti­gător fiind Andrei Ifrim, student la FEFS. A urmat cea de-a doua ca­te­gorie, plus 80, care a avut de ase­me­nea patru participanți și al cărei învingător a fost declarat Răzvan Olariu, și el student la FEFS. Cei doi s-au întrecut în final la categoria Open, neputînd fi însă departajați și, astfel, li s-a înmînat amîndurora primul loc al acestei categorii. „Nu e primul an în care particip și cred că a fost o competiție bine organiza­tă. Am avut adversari bine pregătiți și sînt fericit pentru locul obținut, mai ales că acesta e rezultatul multor ani de antrenamente”, a declarat Andrei Ifrim, cîștigătorul catego­riei de pînă în 80 de kg.

Cei care au dorit să participe se puteau înscrie la concurs prin email de pe 30 aprilie pînă pe 20 mai la ora 23.00. Au fost admiși doar studenți, aceștia fiind repartizați unei categorii în urma ședinței tehnice din ziua concursului, care presu­pu­nea cîntărirea concurenților.

În cadrul acestui eveniment, stu­denții și cadrele didactice de la toa­te universitățile publice din Iași s-au mai putut înscrie și la cros, handbal, fot­bal, tenis de masă, fotbal-te­nis, volei, badminton și streetball, ac­ti­vi­tățile avînd loc pe tot parcursul săp­tă­mî­nii trecute. În ultima zi a eve­nimen­tului, sîmbătă, 26 mai, de la ora 10.30, s-a organizat festivitatea de premie­re, unde cîștigătorii celor nouă com­petiții sportive au fost premiați de campioana olimpică Maricica Pui­că, ceilalți concurenți primind di­pl­o­me de participare.

Andrei MIHAI

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top