Studenții ieșeni, de patru ori în spitale

Academia de gardă Niciun comentariu la Studenții ieșeni, de patru ori în spitale 10

Consiliul Facultății de Me­di­ci­nă Generală a Universității de Me­dicină și Farmacie „Gr. T. Popa” (UMF) a decis ca, începînd cu anul universitar 2010 – 2011, toți stu­den­ții de la Facultatea de Me­di­ci­nă Generală să facă gardă în spita­le.

În mod concret este vorba despre cei din anii I pînă la al V-lea (cu 360 de credite) și anii I pînă la al III-lea (cu 240 și 180 de credite), care vor efectua pe parcursul celor două semestre patru gărzi la patru clinici diferite. Tipul cli­nicii va fi ales în funcție de materiile pe care le studiază practicanții în timpul anu­­lui.

O altă condiție pe care trebuie să o îndeplinească mediciniștii este a­ce­ea de a face gardă alături de un me­dic primar care este și cadru didactic al UMF.

„Este foarte important ca studenții din anii preclinici, din anul I si anul al II- lea, să facă de acum gar­dă pentru a se obișnui și pentru a-și fa­ce o idee despre modul în care se des­fășoară activitatea în interiorul spitalului. Pentru început vor învăța ma­nevrele de bază: cum se pan­sea­ză un pacient, ce tratament i se aplică. Nu e cazul să participe la operații”, a declarat Graziela Biter, repre­zen­tant al studenților în Consiliul Fa­cul­tății de Medicină a UMF.

Cu 50% mai puțină muncă

La sfîrșitul gărzii, studentul va pri­mi din partea titularului de gardă o fișă tip cu nota acordată, sem­nă­tu­ra și parafa pentru a putea dovedi fi­na­lizarea practicii. Totodată, la sfîr­și­tul participării la aceste „Stagii de abilități medicale de bază”, studen­ții vor primi cîte două credite, iar nota fi­­nală va reprezenta o medie a no­te­lor primite la activitatea desfășurată pe parcursul celor patru gărzi.

Pînă în acest an universitar, doar studenții din anii III – VI trebuiau să facă gardă în spital, cîte patru pe îm ambele semestre.

Andreea MAROSAC

Andra PETRARIU

Autor:

Opinia Studențească

Revistă săptămînală de actualitate, reportaj și atitudine studențească, editată de studenți ai Departamentului de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”.

Adaugă un comentariu

Etichete:

Opinia studențească este o revistă săptămînală de actualitate, reportaj şi atitudine studenţească, editată de studenţi ai Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea Alexandru „Ioan Cuza din Iași”. A fost înfiinţată în 1974 și continuă tradiția școlii de presă de la Iași.

Căutare

Back to Top