Statutul Studentului, pe Facebook
Academia de gardă 7 noiembrie 2011 Niciun comentariu la Statutul Studentului, pe Facebook 2Duminică, 6 noiembrie, a fost lansată pe rețeaua de socializare Facebook o petiție pentru a susține și pentru a grăbi adoptarea „Statutului Studentului”. Această inițiativă legislativă a fost creată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și reunește toate drepturile și obligațiile studenților din România.
„Procesul este lung. Am cerut să fie adoptat la începutul anului. Am înaintat pe 6 iunie proiectul și pînă în momentul de față nu s-a făcut nimic. Nu știm unde au apărut probleme și nu știm de ce ne amînă Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (MECTS). Am cerut și sprijin internațional de la Oganizația Europeană a Studenților (OES), acesta fiindu-ne acordat. Și universitățile din țară ne-au oferit sprijinul în acest demers. Sperăm să adunăm cît mai mulți susținători pe Facebook”, a precizat Daniela Alexe, președinte al ANOSR.
Printre drepturile prevăzute de „Statutul Studenților” se numără: gratuitate pentru suporturile de curs la toate disciplinele, la eliberarea tuturor actelor de studii, reduceri la manifestări culturale cu 75% și la transportul în comun cu 50%, subvenție pentru cazare, organizarea de tabere studențești de două ori pe an, burse sociale. Inițiativa legislativă prevede și responsabilitățile studenților. „Obligațiile studenților se referă în general la comportamentul acestora și la asumările financiare”, a mai precizat Daniela Alexe, președinte al ANOSR. Printre acestea se numără: respectarea contractelor de studiu și a reglemantărilor interioare ale universităților. Conform statutului, studenții nu au voie să consume băuturi alcoolice în interiorul instituțiilor de învățămînt.
„Statutul Studentilor” va avea două versiuni: una la nivel național, prevazută ca anexă a Legii Educației și una la nivelul fiecarei universități, în conformitate cu specificul fiecărei instituții de învățămînt superior.
Diana NĂSUI









Adaugă un comentariu